Pe vremuri, exista o ghicitoare-banc: Într-un compartiment de tren, sunt cinci persoane. Albă ca Zăpada, Făt Frumos, Zmeul Zmeilor, un miliţian prost şi un miliţian deştept. Câte persoane sunt în compartiment? Răspunsul corect: Una! Miliţianul prost. Pentru că restul, inclusiv miliţianul deştept, sunt personaje imaginare.

O glumă, ca multe altele cu şi despre miliţieni. Dar nu am crezut niciodată că aceste glume, acum, la 30 de ani de la Revoluţie, vor deveni realitate. Singurul personaj neimaginar, singurul real din compartimentul de tren din banc, miliţianul prost, circulă printre noi. Ne pune la punct. Ne sancţionează dacă nu respectăm legea.

Într-un sector din Bucureşti, pleacă acasă nu mai puţin de 100, (una sută) de angajaţi de la Poliţia locală. Nu pentru că şi-ar fi dat demisia, nemulţumiţi de condiţiile de muncă sau de salarii. De altfel, nici nu ar fi avut cum să-şi dea demisia, pentru că pur şi simplu nu ar fi ştiut să o scrie. Motivul pentru care sunt trimişi acasă aceşti „oameni ai legii” este unul halucinant: sunt analfabeţi, sau semianalfabeţi.

Nu vreau să vorbesc aici despre datoria oricărui român, datorie patriotică, de a vorbi şi scrie corect româneşte. Dar cunoaşterea Limbii Române face parte, obligatoriu, sau cel puţin aşa ar trebui să fie, din fişa postului oricărui funcţionar al statului român. Nu are cum să fie angajat, dacă nu o stăpâneşte foarte bine.

Şi totuşi, realitatea este cu totul alta. Într-un singur sector din Bucureşti, sunt analfabeţi 100 de poliţişti locali. Așa susține primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu. Nu este vorba despre a pune virgula între subiect şi predicat. Nici de a evita o cacofonie. Nici de o despărţire corectă în silabe măcar. Ci pur şi simplu, sunt analfabeţi. Vă daţi seama câte astfel de specimene sunt în toate cele 6 sectoare? Dar în cele 40 de judeţe? Dar în toate localităţile din România?

Oare cum şi-or fi dat ei seama, atunci când eram în starea de alertă şi nu puteam circula decât cu hârtiile acelea penibile, că nu sunt „conforme” şi trebuie să ne cocoşeze cu amenzile? Atâta vreme cât ei habar nu aveau ce scrie în ele? Nu erau capabili să le citească?

Pe lângă întrebarea pe care am pus-o mai devreme: cam câţi astfel de certaţi cu abecedarul lucrează prin poliţia locală din patria noastră, mai trebuie neapărat să ne punem una: Cine i-a angajat? Care au fost criteriile care au stat la baza devenirii unor astfel de personaje, „oameni ai legii”. O întrebare care nu mai trebuie adresată nici primarului, nici consiliului local, ci direct procurorului. Pentru că, deşi nu am cercetat care sunt criteriile de angajare la poliţia locală, precis printre ele este unul care prevede că trebuie să ştii Limba Română. Cine a făcut acest abuz? Şi când plăteşte pentru el?

Vreau să fim bine înţeleşi. Nu spun aici că toţi poluiţiştii locali fracturează pixul atunci când se semnează şi scriu „miau” ca pisica. Sunt sigur că printre ei sunt şi oameni care şi-au luat bacalaureatul la timp şi pe bune. De asemenea, am pledat mereu pentru desfiinţarea acestei struţo-cămile, împerecheată cu o girafo-măgar, poliţia locală, care, cred eu, nu îşi are nici un rost. Desigur, ce facem cu oamenii, cu angajaţii? Simplu.  Analfabeţii, acasă, că sunt destule locuri de muncă în construcţii sau la autostrăzi, unde nu trebuie să ştii să completezi un proces verbal. Iar cei care sunt apţi, adică alfabetizaţi, pot constitui cea mai bună bază de selecţie pentru poliţiştii din MAI. Ori de câte ori se întâmplă câte o belea şi poliţiştii o dau în bară, ni se serveşte o singură explicaţie. Lipsa cadrelor pregătite. În loc să se angajeze din sursă externă toate nepoatele, amantele, verişoarele, nevestele, unchii, cumetrii, cuscrii, cumnaţii şi cumnatele care nu au nimic în comun cu munca de poliţie din stradă, n-ar fi mai nimerit să se facă selecţie dintre poliţiştii locali, care au deja o experienţă cât de cât? Un pic de şcolarizare de specialitate şi problema lipsei cadrelor ar începe să fie rezolvată.

N-aş vrea să fiu nedrept şi să vorbesc doar despre poliţiştii locali. Celebrul plutonier, sau ce o fi el, Marian Godină, de la MAI, care în timpul cât nu dirijează circulaţia scrie cărţi şi scapă pe derdeluşul circumvoluţionilor din cap diferite panseuri şi replici acide, nu a putut ajunge ofiţer, deşi a dat examen la Academia de Poliţie de nici el nu mai ştie de câte ori, pentru că a picat la proba de Limba Română. S-a dat prea greu: cum se scrie: a) „mi-au” sau b)  „miau”. A bifat punctul c: „miorlau”.

Acum aţi înţeles de ce durează o veşnicie şi ceva până ce ţi se completează, pe marginea drumului, un proces verbal? Pentru că înşiruirea de litere este chinuitoare pentru unii poliţişti.

Într-un compartiment de tren erau peste 100 de poliţişti. Toţi personaje reale. Analfabeţi. Şi trenul îi ducea pe la casele lor, să nu mai auzim de ei.