Ce a postat pe internet un tânăr moldovean, absolvent al Colegiului de Medicină, plecat la muncă grea în Irlanda. ”Ne-ai rupt inima”

Ce a postat pe internet un tânăr moldovean, absolvent al Colegiului de Medicină, plecat la muncă grea în Irlanda. ”Ne-ai rupt inima”

Imaginile cu tânărul moldovean au devenit virale pe social media după ce un coleg de al lui a înregistrat momentul care îţi răvăşeşte sufletul oricât ai fi de puternic.

ânărul din Republica Moldova muncește la Dublin, în Irlanda, iar video cu el a devenit viral pe Facebook strângând mii de like-uri și de distribuiri.

Gheorghe Gavrilița, are 26 de ani și lucrează în domeniul construcțiilor. În timpul unei pauze de muncă acesta a interpretat o melodie în care și-a exprimat dorul, nostalgia și dorința de a se întoarce cândva definitiv pe plaiurile natale.

Imaginea muncitorului la lucru, departe de casă, precum și cuvintele cântecului compus și interpretat de tânărul moldovean, au ajuns la sufletele românilor și moldovenilor de pe Facebook, care l-au distribuit masiv.

Cineva a scris: „Esti un talent înnăscut Georgel, pentru o clipa am crezut că sunt la Cenaclul Flacăra ... Luptă sa ajungi acolo unde iți este locul!”. Un alt comentator: „Măi băiete ești tare bravo, m-au doborât lacrimile de durere. Îți mulțumim!”

 

Mulți s-au regăsit probabil în tot ceea ce Georgel a reușit să transmită prin cântecul lui: „Dar eu mai cred, încă mai cred, speranța nu mă lasă / Știu că odată, într-o zi, voi reveni acasă… / Și că va fi un cer senin și drumurile bune / Iar frații mei un bun venit din suflet îmi vor spune.”

Gheorghe Gavrilița este originar din Republica Moldova, satul Mileștii Mici. A studiat muzica la Școala de Arte și a absolvit Colegiul de Medicină

„Pentru că salariile sunt foarte mici în țară, am decis să emigrez în străinătate, pentru un viitor mai bun și sunt de 3 ani în Irlanda”, ne-a mărturisit.

În timpul pandemiei, când de lucru era mai puțin și trebuia să petreacă timp îndelungat în casă, Georgel a decis să învețe să cânte la chitară.

„Timp de o lună de zile am stat câte 5-6 ore pe zi și am studiat chitara ca într-un final, într-un timp relativ scurt, să mă descurc și să interpretez melodii la acest instrument”.

Într-o zi colegii l-au rugat să ia chitara cu el, la muncă și în timpul pauzei de masă să le cânte. „Într-un final această piesă a ajuns la inima lor, dar și la cea a tuturor persoanelor care au urmărit acest video, în special a celor din diaspora, care duc dorul de casă, familie și de plaiul natal.”

„Sper și eu să ne putem întoarce cândva în țară, unde să avem locuri de muncă bine plătite”, a spus tânărul moldovean pentru Diaspora ... Pentru voi.

Ne puteți urmări și pe Google News