Calendar ortodox, 3 septembrie. Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei

Calendar ortodox, 3 septembrie. Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei Sursa foto: Arhiva EVZ

În fiecare an, la data de 3 septembrie, creștinii ortodocși din toată lumea îl pomenesc pe Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei.

Calendar ortodox, 3 septembrie. Sfântul Mucenic Antim este sărbătorit în fiecare an la data de 3 septembrie. Acesta s-a născut între anii 284 şi 303. În perioada în care la putere se aflau împărații Diocleţian şi Maximian. Cei ce au ucis mii de oameni ce credeau în Dumnezeu.

Trupul Sfântului Antim era potolit, duhul smerit, zavistia dezrădăcinată. Mânia întru dânsul nici urmă nu arăta. Iuțimea nici se auzea vreodată, lenevirea izgonită. Îmbuibarea nu avea întru dânsul loc. Ci înfrânare întru toate, dragoste și pace cu toți. Bună înțelegere între toți, iar sârguința lui pentru slava lui Dumnezeu se arăta înaintea tuturor.

Calendar ortodox, 3 septembrie. Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei

Sfântul Antim era episcop al oraşului Nicomidia (în Bitinia - Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului Diocleţian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de creştini (mucenici prăznuiţi în 28 decembrie).

Ne puteți urmări și pe Google News

El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat să-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea. Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scăpat de moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.

Calendar ortodox

Sursa: Arhiva EVZ

Calendar creștin ortodox

Dar după câţiva ani, ei au fost prinşi şi sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faţă toate uneltele cele pentru chinuire. Şi, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneală şi nesilit de nimeni pe Hristos.

Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi şi l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc şi apoi i-au tăiat capul. Dar, minunea lui Dumnezeu, şi după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat, se arată pe calendar-ortodox.ro.

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Amin.