Statele Unite nu se mai gândesc atât de mult la războiul coreean, astfel încât conflictul și-a câștigat porecla de „Războiul uitat”. Modul în care a fost purtat acest război a influențat diplomația celei de-a două jumătăți a secolului XX.

În primul rând, războiul coreean nu s-a încheiat din punct de vedere tehnic deoarece încă există amenințarea capacității militare și nucleare ale Coreei de Nord. De asemenea, a fost pentru prima dată când un președinte al Statelor Unite a trimis trupe fără a avea o declarație de război din partea Congresului.

Pentru trupele americane, atrocitățile din războiul coreean au fost prea mari pentru a fi uitate. În urma acestui conflict, 21 de soldați americani au dezertat după ce a fost semnat armistițiul între Statele Unite, Coreea de Nord și China în 1953. Unii au plecat din cauza discriminărilor rasiale, alții au fost atrași de idealul socialist.

Propaganda comunistă a unui american

Unul dintre dezertori a fost caporalul Clarence "Skippy" Adams, un afro-american din Memphis, Tennessee, a cărui decizie de a renunța s-a bazat pe discriminarea rasială și violența pe care le-a trăit în Statele Unite. În 2007, memoriile lui Adams au fost publicate, unde a fost documentată implicarea sa în guvernul comunist din China. El a fost capturat în Coreea de Nord, în 1950 și a refuzat repatrierea după semnarea armistițiului.

În timpul războiului din Vietnam, Adams a înregistrat emisiuni radio care au fost redate pe postul de propagandă nord-vietnameză, Radio Hanoi. În aceste emisiuni i-a îndemnat pe soldații afro-americani să refuze să lupte. „Se presupune că lupți pentru libertatea vietnamezilor”, le-a spus el, „dar ce fel de libertate aveți acasă când sunteți așezați în spatele autobuzului, vă este interzis să mâncați în restaurante, să intrați în magazine sau să vă plimbați prin diferite cartiere ?"

Mesajul său nu a avut ca scop să-i facă pe soldați să creadă în idealurile comuniste. El a spus că scopul mesajului a fost de a-i îndemna să „plece acasă și să lupte pentru egalitate în Statele Unite”. Însă, zilele lui Adam, în China, au fost numărate. Dezamăgit de comunism și de stilul de viață din China, s-a întors în Statele Unite în 1996, spunând: „Cred că au fost la fel de fericiți să scape de mine pe cât am fost eu că am plecat”. Adams a murit în 1999.

Influența chineză

Morris Wills a fost un alt soldat american care a fost influențat de idealul comunist în timp ce se afla în lagărele de prizonieri. În autobiografia sa, Wills a explicat că presupunerile sale inițiale despre China și comunism s-au schimbat după ce a fost capturat.

„Înainte să fiu prizonier, am crescut că în China este o tiranie în care oameni nevinovați sunt împușcați, uciși și trimiși la închisoare. Dar ceea ce am primit din partea lor, cât am fost prizonier, a fost total diferit. Totul a fost frumos. A existat o planificare prin care toată lumea să poată să trăiască împreună", a spus Wills.

În acest context, s-a dus la unul dintre răpitorii săi și a spus că vrea să fie repatriat. În cele din urmă, s-a stabilit în China, unde a învățat limba chineză, a jucat baschet la Universitatea din Beijing, a lucrat ca traducător și s-a căsătorit cu o femeie cu origine chineză. În 1965, s-a întors în Statele Unite împreună cu soția și cu fiica sa. Folosindu-și cunoștințele de limbă chineză, Wills a obținut o catedră la Centrul de cercetare din Asia de Est de la Universitatea Harvard. A murit în 1999.

Puși la zid de chinezi

Nu tuturor dezertorilor li s-au oferit aceleași oportunități. Unii au fost trimiși în lagăre de muncă, deoarece se presupunea că nu se ridicau la capacitatea de învățare a unei limbi străine, precum chineza. Otho Grayson Bell, Lewes Griggs și William Cowart au fost printre cei care au fost trimiși la o fermă colectivă, pentru că nu erau suficient de educați pentru a învăța limba chineză.

Împotriva Statelor Unite

După semnarea armistițiului, China a oferit, celor 21 de soldați americani care au spus că vor să refuze repatrierea, 90 de zile pentru a se gândi la decizia lor. În acel timp, doi dintre ei au decis că nu puteau face asta. Statele Unite au trimis potențialilor dezertori mesaje de la familiile lor pentru a încerca să-i convingă să se întoarcă. Edna Skinner era disperată ca fiul ei, Lowell, să se întoarcă acasă. Mama lui Lowell i-a trimis o înregistrare audio, în care i-a spus: “ Fiule, sunt mama ta. Te rog, Lowell, ascultă-mă. Trebuie să vii acasă. Este nevoie de tine aici, fiule.”

Însă Lowell Skinner și-a șocat familia când a anunțat, în ianuarie 1954, că își susține decizia de a refuza repatrierea în Statele Unite. Lowell a declarat că ceea ce a văzut în Statele Unite este o suprimare a mișcărilor pașnice, reprezentând motivul pentru a decis să plece în China. " Dacă vrem să luptăm, în continuare, pentru pace, trebuie să o facem din altă țară", a spus el.

În următorii 10 ani, a trăit într-un oraș chinez numit Tsinan, unde s-a căsătorit cu o profesoară și a lucrat într-o fabrică de hârtie. Spre sfârșitul anilor 1950, i s-a făcut dor de casă, motiv pentru care și-a lăsat soția bolnavă în China și s-a întors în Ohio în 1963. Ostilitatea celor care l-au recunoscut l-au forțat să își schimbe numele. În 1995 a murit ca un personaj obscur.

Un defector mulțumit

Dintre cei 21 de dezertori ai războiului coreean, puțini au rămas definitiv în China. Unul dintre aceștia a fost James Veneris, care și-a schimbat numele în Lao Wen pentru a putea asista la ororile lui Mao Zedong.

Acesta a asistat mai mulți prieteni de-ai lui care mureau de malnutriție în timpul lui Mao Zedong, când politica era ineficientă, alimentele nu prea existau, iar dezastrele naturale creau contextul oportun unei foamete care a ucis zeci de milioane de chinezi din 1959 și până în 1962.  În timpul revoluției culturale din anii 1960-1970, Veneris a creat afișe care promovau unitatea internațională, însă natura xenofobă a mișcării i-a determinat pe mulți să suspecteze că acesta ar fi fost spion.

În ciuda greutăților, Veneris a spus că nu regretă decizia de a defecta. „Dacă ar fi să o fac din nou”, a spus el, „aș face-o fără vreo problemă”. James Veneris a murit în 2004 și a fost înmormântat în China.

Foto Clarence Adams, China Daily