Pe 16 august, creștinii ortodocși îi prăznuiescc pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.

Constantin Brâncoveanul, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), împlinea 60 de ani când a primit sfârşitul mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul său Ianache, în oraşul Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714.

Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredincioşi în mare, de unde au fost culese de creştini, care le-au îngropat în taină în insula Halchi, în biserica Mănăstirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în ţară în anul 1720 de soţia sa, doamna Maria (Marica), şi înmormântate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu era, după tată, boier din neamul lui Matei Basarab, din satul Brâncoveni, fostul judeţ Romanaţi, iar după mamă era înrudit cu puternica familie a Cantacuzinilor. S-a născut la 15 august 1654, părinţii săi fiind postelnicul Matei Brâncoveanu şi doamna Stanca din familia Cantacuzino.

Când unchiul său a ajuns domnitor (Şerban Cantacuzino, 1678-1688), a fost înaintat până la treapta cea mai înaltă a ierarhiei boiereşti.

În 1688, la cererea şi la rugămintea Sfatului, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a acceptat domnia, devenind domnitorul Ţării Româneşti.

În timpul cât a stat în scaunul domnesc, a încercat şi a reuşit o bună colaborare diplomatică cu cancelariile europene. În 1695, pe fondul îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Habsburgic, i-a fost decernată Diploma de mare prinţ, cu dreptul de a purta titlul de “Iilustrissimus”, care venea să se adauge la diploma primită de nobil ardelean şi la cea anterioară de conte al Ungariei.

Îngrijorat însă de politica religioasă impusă românilor din Transilvania (în care credinţa ortodoxă, deşi majoritară, nu era recunoscută), el şi-a îndreptat privirile către Rusia, stat ortodox în plină afirmare europeană. În urma soliilor trimise la Moscova, Petru I i-a conferit voievodului ordinul Sfântul Andrei, încercând să-l sprijine în câteva din acţiunile sale ulterioare.

În ţară, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a ctitorit una dintre cele mai strălucite epoci ale culturii vechi româneşti.

Jefuiţi şi deposedaţi de toate bunurile din ţară

Ultimii ani ai domniei lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au desfăşurat însă sub semnul unei marii nelinişti pentru voievod, care se simţea din ce în ce mai strâns de cercul duşmanilor din afara şi dinăuntrul ţării. În jurul voievodului Constantin Brâncoveanu se complota cu asiduitate în vederea detronării sale.

Constantin Brâncoveanu împreună cu toată familia sa, cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu au fost ridicaţi şi duşi la Istanbul (Constantinopol) în anul 1714, fiind jefuiţi şi deposedaţi de toate bunurile din ţară.

Ajunşi aici, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi au fost aruncaţi în temniţa Edicule, închisoarea celor 7 turnuri, fiind chinuiţi să mărturisească locurile unde era ascuns restul averii.

În timpul chinurilor cumplite la care erau supuşi, turcii i-au promis domnitorului încetarea acestora, anularea pedepsei cu moartea şi chiar înapoierea domniei dacă va da împărăţiei fabuloasa sumă de 20.000 de pungi de aur şi dacă se va lepăda de credinţa creştină.

Voievodul Constantin Brâncoveanu nu şi-a renegat credinţa, la fel au făcut şi copii săi. Au fost condamnaţi la moarte, sfetnicul Ianache şi cei patru fii ai domnitorului au fost decapitaţi pe rând, la sfârşit a fost decapitat însuşi Constantin Brâncoveanu, în ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului la 15 august 1714.

Având în vedere sfârşitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi împreună cu sfetnicul Ianache, şi apreciind viaţa sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţele de lucru din 20-21 iunie 1992, a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a celor şase martiri Brâncoveni.