Curtea de Apel București a respins apelul scriitorului Gabriel Liiceanu, care, nemulțumit de o serie de articole scrise de ziaristul Victor Roncea în Evenimentul Zilei, a deschis un proces la Tribunalul București, pe care se pare că l-a pierdut și în faza de apel.

Judecătorii de la Curtea de Apel București au respins apelul formulat de scriitorul Gabriel Liiceanu, patron Humanitas, care cerea daune morale de 50.000 de euro, după ce s-a arătat nemulțumit de o serie de articole publicate de ziarist.

Tribunalul București a dat primul verdict, însă Liiceanu a făcut apel, care s-a judecat la Curtea de Apel București. Pe data de 25 noiembrie 2020, judecătorii au decis să respingă apelul filosofului Gabriel Liiceanu, ca nefondat.

În luna iunie, a fost publicată motivarea deciziei luate de judecătorii Maria Dalina Oancea și Liviu Eugen Făget. Judecătorii i-au explicat lui Gabriel Liiceanu faptul că „jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Convenția CEDO le acordă jurnaliștilor o libertate de exprimare mai larga decât altor persoane, cu condiția ca materialele lor sa aibă o minimă bază factuală și să nu conțină atacuri la persoană. Articolele scrise de către Victor Roncea despre privatizarea Editurii Politice / Humanita s-au conținut o baza facturală suficientă (fiind însoțite de documente) și nu s-au constituit în atacuri la persoana lui Gabriel Liiceanu”, potrivit CAB.

Cum motivează Curtea de Apel București verdictul juridic

„Apelantul-reclamant apreciază că sentința de fond a avut următoarele efecte imediate și inacceptabile pentru un act de justiție: (...)

Curtea reține că prin aplicarea conjugată a criteriilor desprinse din jurisprudența CEDO (relația dintre dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de art. 10 și dreptul la imagine, buna reputație și viața privata protejate de art. 8 din Convenție; calitatea, funcția sau notorietatea persoanei supuse criticii jurnalistice; stilul jurnalistic, forma și contextul în care este formulat și transmis mesajul critic; interesul public pentru tema dezbătută de jurnalist; buna-credință a jurnalistului; raportul dintre judecăți de valoare și fapte materiale concrete; doza de exagerare și provocare specifică limbajului jurnalistic: protejarea surselor jurnalistice), tribunalul a concluzionat în mod corect că, prin seria de articole avându-l ca subiect pe reclamant, nu s-au depășit limitele criticii admisibile.

Oricine are statutul unei persoane publice (indiferent de domeniul de activitate și indiferent dacă este sau nu funcționar public sau demnitar) sau care, în orice fel, suscită interesul justificat al publicului, se prezumă că își dă un consimțământ implicit, tacit, în a se expune mai abrupt atenției presei, având în vedere, între altele, rolul acceptat al presei de a fi 'câinele de pază al societății democratice'. În astfel de cazuri, a fost acceptat ca, atâta timp cât există un rol al publicului de a primi informații, persoana cu privire la care se dezvăluie acele informații nu mai poate opune dreptul la viață privată ca barieră pentru răspândirea informațiilor, care ar putea fi limitat, limitarea sau chiar afectarea fiind, în astfel de cazuri, legitimă. Deși persoanele publice se bucură de protecția acordată prin articolul 10, paragraful al doilea (n.r. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), exigențele de protejare ale reputației sale trebuie puse în balanță cu interesele discutării libere ale unor probleme de interes general.

Așa cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, ori de câte ori presa releva aspecte ce vizează o persoană publică, este îndeobște acceptat că astfel de persoane trebuie să manifeste o mai mare îngăduință, toleranță, în aducerea la cunoștința publicului a anumitor informații. (...)

Curtea reține că tribunalul a făcut o analiză punctuala a fiecărui articol de presa și că motivele pentru care a considerat că nu s-au depășit limitele criticii admisibile au fost diferite de la caz la caz. Prin urmare, nu se poate reține o contradicție în motivarea instanței, distinctă în funcție de conținutul concret al fiecărui articol. De altfel, un articol de presă poate să conțină, concomitent, atât opiniile jurnalistului, cât și opinia unor terți, fără a se putea considera că un astfel de text este lipsit de consecvență. (...)

În raport de circumstanțele spetei, tribunalul a reținut în mod legal și temeinic că restrângerea exercițiului dreptului la libera exprimare nu este justificat, urmând ca apelul sa fie respins ca nefondat”, se arată în motivarea hotărârii, potrivit Lumea Justiției.

Ce a scris Victor Roncea despre Gabriel Liiceanu

Articolele semnate de ziaristul Victor Roncea, în Evenimentul Zilei reprezentau, practic, un bilanț al activităților îngemănate ale Frontului Salvării Naționale și Grupului pentru Dialog Social din anii ’90 și după, când intelectualii GDS au recomandat votarea lui „Iliescu – KGB”, și se detașau tocmai prin prezentarea în premieră și exclusivitate a unor documente cu totul inedite, din arhivele judecătorești.

Acestea probau mai multe ilegalități în lanț, între care conferirea sediului de lux al UTC din Calea Victoriei 120 de către Silviu Brucan, membru fondator al GDS, în calitatea lui de conducător al Consiliului FSN sau acordarea unor sume de bani din contul Ministerului Culturii de către Andrei Pleșu, la rândul lui ministru FSN și membru fondator al GDS, au fost realizate înainte ca grupul să fie înființat legal. Pe deasupra, Pleșu și-a înzestrat prietenul și colegul de grup de influență cu fosta Editură a Partidului Comunist, rebotezată Humanitas.