Salvamari bătuți de turiști „nevricoși”. Situația a degenerat din cauza unor cuvinte

Salvamari bătuți de turiști „nevricoși”. Situația a degenerat din cauza unor cuvinteSalvamari. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nu de puține ori, unii turişti sosiţi pe litoralul românesc sunt deranjaţi de prezenţa şi activitatea salvamarilor. Și chiar sar la bătaie. Astfel, șase turişti din Bucureşti au fost audiaţi de Poliţie după ce au luat la bătaie doi salvamari, pe o plajă din Eforie Nord.

Cercetările în cazul incidentului petrecut duminică, 1 august, continuă, fără ca vreo persoană să fie pusă deocamdată sub acuzare.

„În jurul orei 17.30, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unei altercaţii între mai multe persoane, în staţiunea Eforie Nord. La faţa locului, din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că incidentul s-ar fi produs între un grup de turişti şi salvamari", a transmis duminică Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.

În urma bătăii, doi salvamari, de 44 şi 46 de ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa cu plagă la cap, fractură braţ stâng şi umăr dislocat. Şi doi turişti au acuzat dureri şi au fost transportaţi la unitatea medicală pentru îngrijiri. Deranjaţi de ATV Gheorghe Vătămănescu este şeful salvamarilor din Eforie şi una dintre victimele conflictului.

Acesta a povestit pentru Adevărul ce s-a întâmplat pe plajă şi cum a ajuns să fie bătut crunt de şase turişti. „S-a dat prin staţie o intervenţie pe plajă. Când am ajuns acolo, erau nişte turişti care cu o zi înainte îl înjuraseră pe salvamarul care a trecut cu ATV-ul pe acolo în patrulă. Atunci au plecat de pe plajă ca şi cum toate erau bune, doar că au venit a doua zi puşi pe scandal”, spune salvamarul. Gheorghe Vătămănescu

După înjurături, situația a degenerat

El a arătat că, în ziua precedentă, colegul lui care patrula pe plajă cu ATV-ul din dotare a fost înjurat de aceiaşi turişti. Mai mult, aceştia au aruncat cu nisip în salvamar.

Situaţia nu a degenerat decât a doua zi, când grupul de turişti deranjaţi de faptul că ATV-ul a trecut pe lângă ei a venit pregătit pentru scandal.

„Când am ajuns acolo erau şase persoane care îl fugăreau pe plajă pe colegul meu. Am încercat să intervin, le-am spus să se calmeze, să-mi spună ce i-a deranjat. A sărit pe mine unul, pe la spate, m-a luat de gât, altul a venit din faţă şi m-a lovit în tâmplă şi am căzut. Când mi-am revenit şi am vrut să mă ridic am văzut că urma să mă lovească din nou şi am băgat mâna pentru a mă proteja. Mi-a fracturat antebraţul”, spune Gheorghe Vătămănescu.

Salvamarul nu ştie dacă din cădere sau din altă cauză i-a fost dislocat şi umărul. Cert este că are o dublă fractură şi va intra în operaţie. Lovit cu o sticlă în cap Alături de şeful salvamarilor din Eforie a venit un alt coleg care a fost lovit de unul dintre agresori cu o sticlă în cap. „Ne-au atacat cu sticle, cu pietre.

Oamenii de pe plajă au intervenit, dar după ce am încasat loviturile”, spune Vătămănescu. IPJ Constanţa a deschis o anchetă care în acest moment vizează fapta (in rem), nu o persoană anume. Cei şase turişti din Bucureşti au fost audiaţi, la fel şi patru salvamari de pe plaja din Eforie Nord.