Nicuşor, Drulă şi cu Raluca, nişte oameni, acolo şi ei!

Nicuşor, Drulă şi cu Raluca, nişte oameni, acolo şi ei!Sursa foto: Arhiva EVZ

Mare noroc au bucureştenii că au ales în fruntea capitalei patriei noastre un matematician. Şi nu unul oarecare. Ci unul de top. Olimpic internaţional.

Rezultatele acestei alegeri inspirate încep să se vadă din ce în ce mai tare. A spus în campania electorală domnul Nicuşor Dan că va fluidiza circulaţia, pentru că va aplica un model matematic numai de el ştiut, la semafoare? A spus! S-a ţinut de cuvânt? Şi încă cum! Recunoaşteţi că este circulaţia atât de fluidizată după modelul matematic al olimpicului, încât poţi ateriza liniştit cu elicopterul în mijlocul Bucureştiului, în ditamai intersecţia, la oră de vârf, fără măcar să zgârii o portieră.

Acum însă, o nouă încercare matematică se află în faţa edilului general. O ecuaţie deloc simplă, dar pe care cu siguranţă o va rezolva şi pe ea, ca pe fluidizare.

Ecuaţia sună astfel: NTS x NSI / variabila 2-7 ori pe an (65 ZN). Să se calculeze: CSNTND şi CSNTGF

În care NTS înseamnă „numărul total de şobolani din Bucureşti”, înmulţit cu „numărul subsolurilor insalubre din Bucureşti”, înmulţit cu „ o femelă şobolan naşte de 2 până la 7 ori pe an”, în paranteză, „după 65 de zile de la ultima naştere o femelă şobolan este din nou gata să fete o nouă generaţie”. Având aceste elemente, să se calculeze: „câţi şobolani din numărul total îi revin lui Nicuşor Dan şi câţi şobolani din numărul total îi revin fostului edil, Gabriela Firea? Pentru că domnul vicepremier Dan Barna a spus că nu toţi şobolanii de care nu mai ai loc în Bucureşti, sunt ai lui Nicuşor Dan. Vinovată este şi Gabriela Firea.

Aşa că rezolvând această ecuaţie, olimpicul la matematică îl va lămuri pe cetăţeanul care a coborât din casă în şlapi să-şi ia de la curier pachetul cu mâncarea pe care o comandase, cine l-a muşcat de degetul mare de la picior şi nu-i mai dădea drumul, de era să-l tragă sub trotineta electrică a comisionarului: şobolanul lui Nicuşor Dan sau cel al Gabrielei Firea. De ce este foarte important acest fapt, ce pare doar un amănunt? Pentru ca medicii să ştie când îi fac bietului om antirabicul, dacă nu trebuie să mai adauge în seringă şi un ser pentru ciuma roşie.

Al doilea om, acolo şi el, este domnul Cătălin Drulă, neministrul Netransporturilor. Care împreună cu un domn pe nume Ovidiu Vizante, şeful CFR-ului, au reuşit o performanţă unică. Pentru prima oară de când s-a introdus în România calea ferată, un  tren a făcut trei zile până la destinaţie. Domnul Drulă a zis că nu-l dă afară pe domnul Vizante, că nu are de ce. Că nu el a pornit furtuna care a perturbat transportul feroviar. Dar cele două locomotive care au fost trimise să tracteze garnitura plină cu copii care se întorceau din tabără şi stătuse abandonată 9 ore pe căldura de foc în plin câmp, tot de la vreme s-au stricat? O fi intrat apă la contactori. Domnul Drulă ne asigură că astfel de incidente se vor mai întâmpla.

Încercăm o sugestie atunci, pentru ca măcar să nu se mai întâmple ca nişte copii să stea atâta timp în soare fără un strop de apă. Chioşcurile alea din staţiile de metrou, câte au mai scăpat întregi de furia răngilor cu care aţi sărit pe ele, puneţi-le de-a lungul căii ferate. Să aibă omul de unde să-şi cumpere o apă sau o napolitană, că nu se ştie când ajunge la destinaţie. Poate să meargă şi câte patru zile cu trenul, ca-n nesfârşita Siberie. Dar neapărat să puneţi condiţia ca vânzătorii să dea şi pe caiet, că poate unii copii au cheltuit în tabără tot ce le-au dat părinţii.

Al treilea om, acolo şi el, este doamna Raluca Turcan. Se vede de la o poştă că este deputat de Sibiu. O cunoaşte toată lumea în localitate. Da şi ea, la rândul ei, îi ştie aproape pe toţi alegătorii din circumscripţia ei. Şi pe deasupra, mai şi ţin legătura. Nu mai departe de săptămâna trecută, a urat: „La mulţi ani”! de ziua de naştere unui baron local. Baron pe bune, cu acte în regulă, nu de-ăştia de carton, îmbogăţiţi peste noapte şi care, după cum precizează chiar doamna Turcan explicând urarea criticată de toţi nepricepuţii: „baronii PSD cu 4 clase și doctorate furate, care acum simt din nou nevoia sa se dea deștepți”. Doamna Turcan a urat „La mulţi ani” pe fb baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, născut la 26 iulie 1721 și decedat în 9 aprilie 1803. Mort adică acum 217 ani. Colecţionar de artă şi fondator al muzeului cu acelaşi nume din centrul Sibiului.

Sau poate că nu a greşit pe de-antregul doamna Turcan. S-o fi votat-o acum, la ultimele alegeri şi alegătorul Samuel von Brukenthal?

Doamna Turcan, pe unde umblaţi, doamnă, că baronul a fost extrem de emoţionat şi impresionat de urarea care i-a fost făcută de un demnitar al statului român şi vrea să vă mulţumească. Personal!

Şi atenţie în continuare la fb, că urmează ziua de naştere a Turnului Sfatului şi cea a cuştii de fier din Piaţa Mare, unde erau ţinuţi în faţa sibienilor condamnaţii la moarte înainte de a fi executaţi. Să nu uitaţi să le uraţi „La mulţi ani”, că sunt tot în circumscripţia dumneavoastră.

Doamneeee!