Zeci de mii de afgani au servit ca interpreți, ajutoare și ghizi locali pentru soldații americani și aliați de la începutul războiului afgan în 2001, când forțele occidentale au încercat să smulgă controlul asupra țării în afara stăpânirii talibanilor. La 20 de ani după începerea celui care va deveni cel mai îndelungat conflict al Americii, președintele Joe Biden a promis că va retrage trupele americane până la 11 septembrie - chiar dacă talibanii vor reveni la putere.

BBC: Zia Ghafoori, soția sa însărcinată și cei trei copii mici ai lor au aterizat în Statele Unite ale Americii de la casa lor din Kabul în septembrie 2014. El a deținut cinci vize americane - o recompensă pentru 14 ani de serviciu ca interpret la Forțele Speciale SUA din Afganistan. Dar beneficiile s-au oprit aici.

La sosire, Zia s-a trezit fără un acoperiș deasupra capului - trimis într-un adăpost de un voluntar bine intenționat care i-a spus că va fi un loc pentru el și familia sa să înceapă o nouă viață. Șapte ani mai târziu, amintirea încă îl enervează.

Vorbind cu BBC din Carolina de Nord, unde locuiește acum, și-a amintit că s-a luptat să-și privească copiii în ochi, cerându-și scuze pentru că i-a adus în SUA. „Nu mi-am putut stăpâni lacrimile”, a spus el. „După ce făcusem pentru ambele țări, mă întrebam:„ Asta merit? ” Dar printre colegii săi, Zia, acum în vârstă de 37 de ani, se consideră norocos că a ajuns la SUA.

Un exod prelungit

Joe Biden a promis că o evacuare în masă a interpreților va începe înainte de august, iar vineri, 200 de afgani dintr-un grup inițial de 2.500 au sosit în SUA pentru a-și finaliza cererile de viză și a începe noi vieți. Până la 50.000 de interpreți au lucrat cu Armata SUA. Din 2008, aproximativ 70.000 de afgani - interpreți și familiile lor - s-au mutat în SUA cu viza specială de imigrant acordată pentru serviciul lor.

Aproximativ 20.000 de interpreți și familiile lor încă caută o ieșire. Se confruntă cu un proces de viză încurcat și complex și simt amenințarea unui avans rapid al talibanilor, în timp ce SUA se retrage din războiul început acum 20 de ani.

Pericolul pentru interpreți - marcat de munca lor pentru americani - este grav. Se estimează că 300 de interpreți au murit din 2009 în timp ce solicitau o viză SUA - un proces care poate dura ani de zile.

Întârzierile l-au înfuriat pe Zia.

"Acești oameni s-au ridicat și s-au luptat cu umărul și umărul pentru a susține ambele țări ... și închidem ochii și îi lăsăm acolo, lăsându-i să moară", a spus el. "Am fost ochiul și limba militarilor", a spus Zia.

Zia s-a înscris pentru a se alătura armatei SUA ca interpret în 2002. La 18 ani, a fost primul său job cu normă întreagă. Pentru Zia a fost și realizarea unei promisiuni făcute mamei sale cu șase ani mai devreme, când talibanii au ajuns la putere în Afganistan. Atunci, un elev de clasă, Zia a văzut sfârșitul brusc al unei copilării fără griji, o viață petrecută între școală, fotbal și jocuri cu cei șapte frați ai săi.

Zia și-a amintit cum cartierul său plin de viață s-a transformat sub strictele reguli ale stăpâniri islamice - bătăi nediscriminatorii, o liniște ciudată în timp ce familiile se ascundeau în interior, surorile sale nu se mai puteau duce la școală.

Fratele său mai mare, pe atunci pe la douăzeci de ani, a fost bătut și aruncat în închisoare după ce a fost auzit vorbind dialectul văii Panjshir, pe atunci centrul rezistenței anti-talibane. Bătăile i-au lăsat picioarele și picioarele atât de umflate, încât nu și-a putut pune cizmele, a spus Zia. Rănile au fost atât de grave încât nu a mai putut merge.

În câteva zile, părinții lui au decis că nu pot rămâne acolo. Familia a fugit din casa lor din Kabul, mutându-se la Pashawar, Pakistan. „I-am spus mamei mele:„ Când voi crește, voi lupta împotriva acestor oameni ”, a spus el, referindu-se la talibani.

În Pashawar, a învățat engleza la școală

Familia sa a rămas în Pakistan până în 2001, când SUA și-a început invazia în 2001. "Când m-am întors, am văzut că începem să avem un guvern stabil", a spus Zia. „Am spus ok, acum avem o speranță”. S-a stabilit din nou în Afganistan, s-a căsătorit și a început să predea limba engleză la o școală locală. La câteva luni de la întoarcere, un prieten i-a spus că americanii au nevoie de interpreți.

Au plecat chiar a doua zi, a spus el, prezentându-se la baza din Kabul întrebând despre un loc de muncă. „Angajau doar oameni care vorbeau engleza. Nu știam termeni militare, dar mi-au spus„ nicio problemă ”.

El a rezistat insistențelor soției și familiei sale de a se retrage, spunând că este devotat „fraților” săi din forțele armate americane, cei care i-au dat porecla, „Booyah”.

„Am fost ochiul și limba militarilor”, a spus Zia.

Pentru Zia, lucrul cu Green Berets însemna apropierea permanentă de moarte și violență. În aprilie 2008, a însoțit forțele speciale ale SUA în bătălia de pe Valea Shok. La câteva minute de luptă de șase ore, cel mai bun prieten al său, un alt interpret, a fost ucis. Bătălia a dat naștere celui mai mare număr de Stele de Argint - a doua cea mai mare decorație pentru vitejie - a oricărei bătălii de după Vietnam.

Zia a primit o decorație “Purple Heart“ pentru rănile suferite în luptă. Când a ajuns în SUA, șrapnelul din acea zi era încă în corpul său.

El a solicitat vize americane în acel an, în cadrul unui nou program de vize creat de Congres în 2008 - Visa specială pentru imigranți (SIV) - conceput special pentru afgani și irakieni care au lucrat alături de trupele americane în ambele conflicte.

Viza lui Zia a durat șase ani pentru a fi aprobată.

Întârzierile au fost inexplicabile, a spus el. "Nu știu de ce durează atât de mult, suntem deja în baza de date a Statelor Unite", a spus el. "Nu știu cine ar putea explica Departamentului de Stat ce au făcut acești tipi pentru ambele țări".

Talibanii i-au forțat mâna. Familia sa începuse să primească „scrisori de noapte” - amenințări scrise de mână de la militanți menite să descurajeze cooperarea cu forțele SUA.

Zia și-a primit aprobarea printr-un e-mail în vara anului 2014, în timp ce era de serviciu în Jalalabad, provincia Nangarhar. El s-a simțit „ciudat”, a spus el, descurajat de perspectiva de a lăsa Afganistanul în urmă. - Nu pot să iau nimic din ce construisem.

La trei luni de la aprobarea vizelor, Zia și familia sa s-au îmbarcat într-un avion comercial spre Nashville, Tennessee. Când au aterizat, nu au găsit niciun suport local. Zia a fost surprins de necunoscut. "Nu am putut găsi niciun afgan acolo", a spus el.

O casă fără acoperiș, primul adăpost

Zia și-a încărcat familia într-un taxi și a mers în Mannassas, Virginia, unde auzise că trăiau mulți afgani. Au rămas într-un hotel în timp ce Zia încerca să-și facă un rost, ajungând la organizații menite să ajute deținătorii de vize speciale pentru imigranți.

După câteva săptămâni, un voluntar a sunat înapoi, spunând că i-au găsit familiei un loc unde să locuiască și să-și înceapă viața. „M-a dus într-un adăpost fără utilități”, a spus Zia. „M-am uitat în jur și am spus că„ acesta nu este un loc în care copiii mei pot crește ”.

Nu aveau încotro și Zia s-a simțit din nou lăsat baltă de țara care promisese că va avea grijă de el. Copiii săi, prea tineri pentru a înțelege pe deplin, erau speriați și confuzi. În fiecare zi, își întrebau tatăl despre familia și prietenii rămași în urmă și când se întorceau acasă.

Aceasta este casa ta!

Disperat, Zia a sunat către fostul său căpitan din Green Berets și i-a spus unde se află. „Era atât de supărat”, a spus Zia. Câteva zile mai târziu, căpitanul său a sosit în Virginia și i-a condus pe Zia și familia sa la casa sa din Carolina de Nord. „Mi-a spus:„ Aceasta este casa ta ”, a spus Zia. „Atâta timp cât vrei să trăiești aici, o poți face.” „Nu voi uita niciodată, niciodată.”

Zia a reușit în cele din urmă să-și mute familia în apartamentul lor din Charlotte - Carolina de Nord , unde a lucrat în construcții și mai târziu la un magazin.

Cei patru copii ai săi au devenit rapid fluenți în limba engleză, iar fostul interpret este tachinat pentru greșelile sale de limbă. Anul trecut, Zia, soția sa și cei trei copii mai mari ai lor au fost declarați cetățeni americani. Fiul său cel mic, de șase ani, s-a născut american și vorbește cu un ușor accent sudic.

În urmă cu aproximativ doi ani, familia celor cinci s-a mutat într-o casă modestă, din clapboard, într-un cul-de-sac liniștit. Un steag american mare atârnă de un stâlp afară.

Acum încearcă să-i ajute pe alții

În 2019, a lansat Fundația Interpreting Freedom, o organizație caritabilă menită să ajute interpreții cu procesul de obținere a vizelor și cu relocarea în SUA.  Cei mai mulți sunt prinși într-un proces birocratic complex, învechit, care durează ani.

Unele provincii cu cel mai mare risc de preluare a talibanilor, cum ar fi Kandahar și Helmand, găzduiau mii de soldați americani și interpreții lor locali, care se confruntă acum cu amenințarea cu capturarea sau executarea.

Interpreții sunt în „pericol de moarte”, a spus colegul său din armată Mike Jason. "Acesta nu este un mister. Interpretii noștri au fost asasinați permanent." Dovada faptului că a fost angajat în armata SUA - tipurile de documente necesare unei cereri de viză - reprezintă o „mărturisire” în ochii talibanilor, a spus el.

Promisiuni deșarte

Departamentul de Stat a promis că va accelera procesul acolo unde este posibil, dar răspunsul i-a enervat pe veterani și interpreți deopotrivă. "Nu este o surpriză că plecăm ... nu este ceva care ne-a fost brusc lovit", a spus Joe Kassabian, veteran al armatei americane din Afganistan. "Ar fi trebuit să planificăm înainte și acum ne comportăm de parcă ar trebui să facem o evacuare de urgență".

Pentru Zia, retragerea SUA din Afganistan este ca un abandon.

Și cu atât mai mult, el s-a străduit să înțeleagă cum americanii și-au trimis soldații acasă, în timp ce și-au lăsat aliații în urmă. El își iubește țara adoptivă, a spus el, dar crede că politicienii l-au trădat pe el și pe alții care au slujit.