Când viața bate presa! Cum s-a trezit jurnalistul Viorel Ilișoi la redacție cu un personaj pe care îl inventase

Când viața bate presa! Cum s-a trezit jurnalistul Viorel Ilișoi la redacție cu un personaj pe care îl inventase

Viorel Ilișoi a prins perioada fericită când reportajul era o veritabilă școală de presă. Scriitorul care vede în umor „o modalitate de apărare plină de candoare" s-a format pe teren. Erau vremurile când un articol putea schimba viața cuiva. Însă tot pe teren avea să descopere jocul straniu al ficțiunii devenite realitate, ca în prozele lui Borges. Despre o istorie incredibilă și alte povești cu dichis, în emisiunea „Dosare de presă" găzduită de Mirel Curea.

Scriitorul și jurnalistul Viorel Ilișoi nu privește înapoi cu mânie spre copilăria petrecută într-un orfelinat din Botoșani, presărată cu bătăi și abuzuri, dar și cu momente de pură bucurie. Spre deosebire de alți copii de-acolo, crescuse 7 ani într-o familie și își petrecea vacanțele cu mama sa. Nu poartă resentimente pentru cei care chinuiau copiii, în care vede niște victime ale sistemului.

Dracul poate fi îmblânzit, singurul om în fața căruia cedează e mama"

„Știu cu siguranță ce a fost, cu un subiectivism pe care îl cultiv în mod conștient. Privirea mea înapoi e privirea autorului. Ai o lume de fantasme cu care e absurd să te războiești. Când scrii e o realitate la mâna a doua, un joc secund. Ca autor nu am nicio râcă, uiți, ierți. Ei nici nu își dădeau seama, intrau într-un mecanism care așa îi forma. Rău e că nu te doare când intră în tine. Răul devine normal, de-aia e pervers. Aveau momente de ieșire din umanitate, erau bătăi îngrozitoare cu rachete de tenis model vechi, cu scânduri de bancă. Un om nu trebuie să-și piardă rădăcina umană. Ce s-a întâmplat la noi în anii ′50 a fost un război între prostie și inteligență, suficiența demiurgică a boului de gardian care îl chinuia pe un savant. Diferența îl înrăia", mărturisește el.

Încă sunt în faza de recuperare a copilăriei mele"

Există însă și un antidot în fața maleficului, salvare pe care o asociază cu figura mamei, deci cu dragostea. „Dracul poate fi îmblânzit, singurul om în fața căruia cedează e mama. Dumnezeu lucrează prin iubire. În povestirile mele din copilărie sunt și momente luminoase. M-au salvat ăia 7 ani de-acasă. Încă sunt în faza de recuperare a copilăriei mele. Scriu foarte mult despre mamă. Dacă nu ai mama o iei razna, dar oricine ar fi e legat de dragoste",.

Un alt model i-a fost bunicul, a cărui figură a inspirat un film regizat de Nicolae Mărgineanu după scenariul său, aflat în pregătire. Având ca modele jurnaliștii de la Opinia Studențească din Iași, în special Cristian Mungiu– care avea să devină un regizor faimos- și Marius Herghelegiu, invitatul lui Mirel Curea admite că dacă are talent „nu s-a manifestat din prima. Școala de presă mi-am terminat-o în 5-6 ani".

Realitatea te păcălește"

În 1999 marele gazetar Nicolae Cristache i-a dat un premiu, Reporter nr. 1, care a contat foarte mult pentru el. În prezent predă cursuri de reportaj, unde îl include obligatoriu pe Cornel Nistorescu, un alt model de-al său. „Reportajul ia un pic din toate, e regina genurilor jurnalistice. Te păcălește realitatea, capeți subiectivități periculoase", observă Ilișoi, care dă ca exemplu în acest sens și perioada în care scria la Național reportaje inventate, la îndemnul regretatului Gheorghe Voicu (foto stânga jos).

Pregătește o carte cu reportaje inventate, „o culegere de texte  scrise la maturitate cu conștiință, cu talent. Gică Voicu a avut nas și pentru mine. În 90 era o cascadă care venea peste tine. Atunci puteam să inventăm. Erau întâmplări savuroase. Presa copiază realitatea", consideră el.

A scris despre un anume Cezar Păcuraru și s-a trezit cu el în față

Jurnalistul a avut ocazia să simtă pe viu că viața bate reportajul. „Am scris un articol despre Cezar Păcuraru, un băiat foarte inteligent, dar sărman. „Am imaginat un puștan talentat. La două săptămâni după ce a apărut acea proză a venit un puști. M-a întrebat de unde îi știu povestea. În mare era cam ce-am scris eu. Ca la Borges, personajul care îți iese din text. Am conceput acel personaj pe baza unor tipare.. Atunci au venit multe ajutoare, înainte de Paștele din 98. A dus-o bine o perioadă. Cezar al meu mi-a scris din Spania".

Din acea perioadă a rămas cu convingerea că prin forța scrisului „reușeai să miști ceva. Unul dintre lucrurile care te făceau să nu înnebunești în caruselul ăla care era presa era că ajutai niște oameni. M-am trezit odată cu un sac de haine, cu bani. Și-acum îmi scrie un pensionar, după 25 ani. A fost o fetiță operată în Italia, am salvat mai multe vieți, am făcut și rău", conchide invitatul.

Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici:

Sursa foto: Facebook

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News