O nouă zi călduroasă în toată țara. Pe litoral, apa mării va avea între 25 şi 28 de grade

O nouă zi călduroasă în toată țara. Pe litoral, apa mării va avea între 25 şi 28 de gradeSursa: arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza pentru ziua de joi, când nu vom scăpa de căldura de afară. Local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, mercurul din termometre se va situa între 28 şi 38 de grade Celsius. Cele mai ridicate temperaturi fiind înregistrate în sudul Olteniei. Temperaturile sunt totuşi în scădere faţă de miercuri în zonele de vest şi nord-vest ale ţării. Pe litoral, vreme călduroasă și apa mării caldă.

După-amiază, treptat, instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de vest a ţării, unde se vor înregistra dezvoltări noroase, averse torenţiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului şi, pe arii mai restrânse, vijelii, grindină şi cantităţi de apă ce vor depăşi 25-40 l/mp.

În restul ţării, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Vor fi condiţii de ceaţă în zone restrânse.

Temperaturile minime se vor situa în jurul valorilor de 14-22 de grade Celsius.

Vremea în Capitală

După o noapte în care cerul a fost mai mult senin, vântul va sufla, peste zi, în general slab. Mercurul din termometre nu a scăzut sub 20 de grade Celsius.

Pe parcursul zilei, va fi din nou caniculă, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi mai mult senin joi, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile se vor încadra între 35 de grade Celsius, în timpul zilei, şi 19-21 de grade noaptea. Presiunea atmosferică va fi în scădere uşoară.

Și pe litoral vremea va fi una călduroasă. Apa mării va avea între 25 şi 28 de grade

Vremea va fi călduroasă în jurul amiezei pe litoralul românesc, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 28 şi 31 de grade Celsius, iar cele minime între 20 şi 24 de grade. Valori mai ridicate se vor înregistra în Delta Dunării.

Meteorlogii anunță că temperatura apei mării va fi cuprinsă, joi, între 25 și 28 de grade Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News