A murit Raffaella Carra. Legenda muzicii italiene avea 78 de ani, iar în ultimele luni a fost măcinată de o boală necruțătoare

A murit Raffaella Carra. Legenda muzicii italiene avea 78 de ani, iar în ultimele luni a fost măcinată de o boală necruțătoare

Cântăreața Raffaella Carra a murit, luni, la vârsta de 78 de ani, după ce în ultimele luni a luptat cu o boală care nu i-a lăsat nicio șansă de supraviețuire.

A murit o legendă a muzicii italiene, Raffaella Carra, în vârstă de 78 de ani. Bolnavă de mai multă vreme, artista a pierdut lupta pentru viață, iar anunțul dispariției sale a fost făcut de Sergio Iapino, fostul ei partener. „De ceva timp o boală i-a atacat corpul ei atât de mic, dar plin de energie.”

Raffaella Carra, cunoscută pentru mai multe hituri

A fost cunoscută datorită hiturilor „A far l'amore comincia tu”, „Tanti Auguri” sau „Caliente, caliente”. „Raffaella ne-a părăsit. A plecat într-o lume mai bună, unde umanitatea ei, râsul ei inconfundabil și talentul său extraordinar vor străluci pentru totdeauna, alăturându-se durerii nepoților Federica și Matteo”, a mai spus Iapino, conform stiridiaspora.ro.

N-a putut să învingă boala care a măcinat-o în ultimele luni

Raffaella Roberta Pelloni Maria s-a născut la Bologna la data de 18 iunie 1943. A decedat, luni, 5 iulie, după „o boală care de ceva vreme atacase corpul său atât de mic, dar atât de plin de energie debordantă . Forța ei de neoprit, o voință de fier care nu a abandonat-o niciodată până la sfârșit, asigurându-se că nu s-a scurs nimic din suferința ei profundă. Al unsprezecelea gest de dragoste față de publicul ei și față de cei care i-au împărtășit afecțiunea, astfel încât calvarul ei personal să nu tulbure amintirea strălucitoare a ei”, a anunțat fostul partener al cântăreței.

Sergio Iapino a descris-o pe Raffaella Carra drept o „femeie ieșită din comun, dar înzestrată cu o simplitate surprinzătoare, nu avea copii, ci mii de copii, precum cei 150 de mii adoptaţi la distanță datorită Iubirii, proiectul care a rămas în inima ei.

În ultimele ei dispoziții, Raffaella a cerut un simplu sicriu de lemn neterminat și o urnă pentru cenușa sa. În cea mai tristă oră, întotdeauna unică și inimitabilă, ca râsul ei copleșitor. Și așa vrem cu toții să ne amintim de ea”, a conchis Iapino.

Ne puteți urmări și pe Google News