VIDEO/ Camelia Potec încearcă să fie o mamă cât mai activă în viața fiicei sale. „Intenționez să o iau cu mine la diverse competiții internaționale”

VIDEO/ Camelia Potec încearcă să fie o mamă cât mai activă în viața fiicei sale. „Intenționez să o iau cu mine la diverse competiții internaționale”

Încă din momentul în care a aflat că este însărcinată, Camelia Potec a mărturisit că nu va intra în concediu de maternitate și că nu va angaja nicio bonă, din dorința de a petrece cât mai mult timp cu fiica ei. Trei ani mai târziu, marea campioană olimpică și-a schimbat perpectiva. A apelat la ajutor, însă încearcă să petreacă cât mai mult timp cu fiica ei.

„Nu am cerut ajutor de la bonă sau putem spune că bona sunt bunicile, bunica și mamaia, ca să facă diferență și în momentul în care strigă pe cineva să știm și noi de cine îi este dor. Știam de la început că o să apelăm la bunici. Mama mea este cu noi acasă, aici în București. Inițial aveam în plan să o iau cu mine la birou, dar în perioada asta cu pandemia nu am vrut să risc. Ea a stat mai mult acasă. Eu am avut majoritatea întâlnirilor și ședințelor online, așa că pot să spun că a fost un pic la birou cu mine. Acum că s-au mai relaxat măsurile, lumea a început să se vaccineze, intenționez să o iau cu mine la diverse evenimente sau diverse competiții atunci când vor fi și la nivel internațional”, a povestit Camelia Potec pentru EVZ.

[soc_slider_shortcode id="4222535"]

La aproape trei ani, vârstă pe care o va împlini în luna septembrie, Celia Ioana este un copil extrem de activ și care îi „ține în priză” pe părinți. „Pe perioada carantinei nu am fost nevoită să-i explic de ce nu are voie să iasă în parc sau pe afară pentru că noi, din fericire, stăm la curte, avem un spațiu destul de mare și a avut unde să se joace. În plus, la Brăila spre exemplu, avem un mic hotel plutitor care a fost închis și cumva noi am avut acces să mergem acasă. Unde am avut probleme și a fost nevoie să-i explicăm, a fost partea de socializare. Ea este foarte sociabilă și îi place să se joace cu foarte mulți copii”, ne-a mai povesit Camelia Potec.

A renunțat la jucării și a trecut la cărți

Spre fericirea părinților, Celia este un copil atipic. A renunțat să mai ceară tot felul de jucării, ci este dornică să exploreze lumea poveștilor. „ Am trecut de faza cu jucăriile, acum suntem cu cărțile. Nu mai avem loc în casă pentru jucării, dar nici nu-și mai dorește. În fiecare dimineață trecem prin toate cărțile din biblioteca ei, că are o minibibliotecă, la prânz înainte de culcare la fel, ne trezim și apoi o luăm de la capăt, iar seara obligatoriu mai răsfoi„m cărțile. Vrea să-i poveștești, nu are răbdare să-i citești text sau ceva. Avem tot felul de povestioare. Mă bucur că-i plac poveștile cu pești, că-i place apa, îi plac activitățile. E un copil foarte activ”, ne-a mai declarat președintele Federației Române de Natație.

Video: Răzvan Vălcăneanțu

Ne puteți urmări și pe Google News