Temperaturi caniculare. Un nou ciclon se formează în Marea Neagră. Cum va fi vremea pe 25 iunie

Temperaturi caniculare. Un nou ciclon se formează în Marea Neagră. Cum va fi vremea pe 25 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 25 iunie. Valorile termice ridicate vor persista. Disconfortul termic va fi accentuat. Fenomene meteo extreme se vor manifesta, ca urmare a ciclonului care se formează în Marea Neagră.

Vineri, 25 iunie, temperaturile se vor menține ridicate. Disconfortul termic va fi accentuat și va atinge peste 80 de unități. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei. După-masă, se vor semnala înnorări și averse de ploaie cu caracter torențial. Local, se vor manifesta și descărcări electrice, iar rafalele de vânt se pot intensifica. Temperaturile minime se vor situa între 15 și 24 de grade în general, iar în estul Transilvaniei vor fi de aproximativ 13 grade. Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 32 și 39 de grade, cu precădere în Oltenia și Banat. La mare, acestea vor fi mai scăzute.

Presiunea atmosferică va înregistra creșteri din partea de vest astfel încât regimul baric se va menţine slab ciclonic, menționează ANM.

Un ciclon lovește România

Elena Mateescu, directorul ANM, a vorbit într-o emisiune de la Antena 3 despre fenomenele meteo extreme care se vor manifesta, începând de joi noapte, în România. Un ciclon se va forma în Marea Neagră și va ajunge și pe teritoriul țării noastre.

„Da, este posibil ca în continuare în jumătatea estică şi mai ales partea de sud-est a ţării, mă refer la partea de est a Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei să fie cele mai afectate mai ales începând de joi noaptea şi pe parcursul zilei de vineri de cantităţi de precipitaţii mai importante şi să discutăm pe parcursul perioadei cu precipitaţii care să depăşească în continuare la nivel local 30-50 l/mp şi de intensificări ale vântului pe perioada ploilor cu viteză de 45-50 km/h, să vorbim de vijelii şi izolat căderi de grindină”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM la Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum va fi vremea în București

În Capitală, disconfortul termic se va menține ridicat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul criic de 80 de unități. Temperatura minimă va fi de aproximativ 20 de grade, în timp ce valorile termice maxime se vor situa în jurul a 35 de grade, potrivit meteorologilor.

Cerul va fi variabil. În a doua parte a zilei, se poate semnala instabilitate atmosferică. Astfel, cerul va prezenta înnorări și, pe perioade scurte de timp, se pot semnala și averse de ploaie. Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate.

La munte, vremea va fi deosebit de caldă

În zonele de munte, disconfortul termic se va menține ridicat, cu precădere în a doua parte a zilei. Cerul va fi senin, dimineața, iar după-masă se poate semnala instabilitate atmosferică.

Astfel, se pot semnala averse de ploaie cu caracter torențial, care pot fi însoțite se descărcări electrice. Condițiile de grindină vor fi și ele prezente, în special în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.

În masivele vestice, temperaturile vor înregistra o ușoară scădere. În restul zonelor montane, valorile termice vor crește.

Vremea pe litoral

La mare, vremea va fi caldă. Indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic, însă nu îl va depăși.

În prima parte a zilei, cerul va fi senin, însă spre după-masă și seara, se vor semnala înnorări. Aversele de ploaie vor avea caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice. Rafalele de vânt se vor intensifica. Izolat, vor fi prezente și condiții de grindină.

Temperaturile minime se vor situa între 21 și 22 de grade. Valorile maxime vor fi de 28 de grade. Temperatura apei mării va fi de 24 de grade.