Magistrații din România și-au expus punctul de vedere, după ce Curtea Constituțională a decis că recomandările MCV nu sunt obligatorii ci opționale.

Asociația Magistraților din România, Uniunea Națională a Judecătorilor din România, Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului și Asociația Procurorilor din România – conduse de către judecătoarele Andreea Ciucă, Dana Gîrbovan și Florica Roman, respectiv procuroarea Elena Iordache salută decizia luată de Curtea Constituțională a României (CCR) la data de 8 iunie 2021.

Magistrații din România, entuziasmați de decizia luată de CCR

Prin care se precizează că recomandările Mecanismului de Cooperare și Verificare sunt opționale, nu obligatorii. „Decizia CCR a fost pronunțată pentru clarificarea a ceea ce spusese Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Precizările instanței de contencios constituțional au venit în contextul în care decizia CJUE era interpretată abuziv de către magistrații #rezist din România, miza finală fiind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub pretextul că asta recomandă MCV”, conform luju.ro.

Iată comunicatul respectiv:

„AMR, UNJR, AJADO și APR salută decizia Curții Constituționale a României din 8 iunie 2021 ce a pus capăt unei interpretări abuzive, imprevizibile și vătămătoare a deciziei CJUE din dată de 18 mai 2021. CCR a stabilit, cu interpretare de rang constituțional, că recomandările din rapoartele MCV nu sunt obligatorii și direct aplicabile în dreptul intern român – nici nu ar putea fi – neavând forță juridică superioară acestuia, judecătorul național neputând fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale.

Reamintim că, după decizia CJUE din dată de 18 mai 2021, pronunțată într-o serie de cauze conexate ce au privit, în esență, clarificarea statutului Deciziei 2006/928 de instituire a MCV, precum și a recomandărilor din rapoartele Comisiei întocmite pe baza acestei decizii (rapoartele MCV), unele asociații profesionale ale magistraților, dar și Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-au grăbit să afirme caracterul obligatoriu al recomandărilor cuprinse în rapoartele MCV și să susțînă înlăturarea de la aplicare a legilor interne pe care le considerau contrare acestor recomandări.

Această practică, complet lipsită de fundament, expresie a unei interpretări arbitrare a deciziei CJUE, riscă să provoace haos în sistemul judiciar, să permită înlăturarea normelor interne, chiar constituționale, pe simple aprecieri subiective ale compatibilității legilor române cu o serie de recomandări ce s-au modificat în timp, vădit influențate politic și, de multe ori, emise pe baze factuale și legale eronate – astfel cum asociațiile noastre profesionale au demonstrat în mod punctual.

„CJUE nu a afirmat caracterul obligatoriu”

Subliniem că, în cauzele reunite în care s-a pronunțat hotărârea din 18 mai 2021, instanța europeană a fost întrebată de instanțele de trimitere din România dacă Decizia 2006/928 de instituire a MCV este obligatorie, dacă cerințele formulate în rapoartele MCV au caracter obligatoriu pentru Statul Român, respectiv dacă instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului UE are obligația de a asigura aplicarea acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând, din oficiu, aplicarea dispozițiilor din legislația națională contrare cerințelor din rapoartele MCV.

CJUE a reținut că Decizia 2006/928, de instituire a MCV, face parte din domeniul de aplicare a Tratatului de aderare, fiind obligatorie și continuând să producă efecte juridice cât timp nu a fost abrogată. În privința rapoartelor MCV, însă, CJUE nu a afirmat caracterul obligatoriu, ci a reținut că „concluziile cuprinse în ele adresează ’recomandări’ statului membru”, acestea fiind formulate „pentru a orienta reformele statului membru menționat în această privința”, România urmând să țînă seama de acestea pentru atingerea obiectivelor de referință.

Caracterul de „recomandări” rezultă și din afirmația CJUE potrivit căreia, în cazul în care în raportul MCV se exprimă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei măsuri naționale cu unul dintre obiectivele de referință, revine României sarcina de a colabora cu bună credință cu Comisia pentru a surmonta dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință.

Care este obligația României în baza recomandărilor MCV

Că atare, CJUE a subliniat că obligația României în temeiul recomandărilor MCV este de a colabora cu experții Comisiei pentru a clarifica sau depăși aceste chestiuni, nerezultand din vreun considerent al deciziei CJUE că legile interne care ar părea că nu sunt compatibile cu recomandările MCV ar trebui înlăturate de la aplicare în mod imediat și direct.

Consecință neîndeplinirii recomandărilor produce efecte exclusiv în plan politic, prin menținerea MCV, și nu prin înlăturarea de la aplicare a normelor interne în baza unor recomandări care nu au efect direct.

Toate interpretările contrare, ce permiteau înlăturarea legilor interne pe baza unor aprecieri subiective și imprevizibile, riscau să arunce sistemul de justiție într-un haos fără precedent, cu efecte de netadaguit asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

De asemenea, autorii acestor interpretări au trecut cu vederea – intenționat sau nu – chiar considerente esențiale ale deciziei CJUE. Astfel, instanța europeană a reafirmat că orice instanța națională sesizată în cadrul competenței sale are, în calitate de organ al unui stat membru, obligația de a lasă neaplicata orice dispoziție națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct în litigiul cu care este sesizată. Însă, în acest context, CJUE a făcut trimitere expresă la jurisprudența să din care rezultă, în mod clar, că:

„O dispoziție de drept al Uniunii care este lipsită de efect direct nu poate fi invocată”

- „trebuie să se țină seama și de celelalte caracteristici esențiale ale dreptului Uniunii și, în special, de faptul că numai unele dintre dispozițiile acestui drept au efect direct”;

- „principiul supremației dreptului Uniunii nu poate, așadar, să repună în discuție distincția esențială dintre dispozițiile dreptului Uniunii care au efect direct și cele care sunt lipsite de acest efect și nici, prin urmare, să instaureze un regim unic de aplicare a ansamblului dispozițiilor dreptului Uniunii de către instanțele naționale”;

- o dispoziție de drept al Uniunii care este lipsită de efect direct nu poate fi invocată, că atare, în cadrul unui litigiu care întră sub incidența dreptului Uniunii, pentru a înlătura aplicarea unei dispoziții naționale care i ar fi contrară”.

Or, cu privire la efectul direct al dreptului Uniunii s-a statuat limpede că „avizele și recomandările nu au un caracter juridic obligatoriu. Prin urmare, acestea nu au un efect direct” (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:l14547&from=FR).

Prin Decizia din 8 iunie 2021, Curtea Constituțională a României, în procedura controlului de constituționalitate, țînând seama tocmai de dezlegarile date de instanța europeană, a restabilit normalitatea, punând capăt oricăror interpretări subiective, imprevizibile și, deci, abuzive, ale deciziei CJUE.

Sarcina colaborării revine Parlamentului și Guvernului

CCR a statuat, astfel cum rezultă din comunicatul dat publicității după ședința de judecată, că „Hotărârea C.J.U.E. nu aduce elemente de noutate nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 și rapoartele M.C.V. întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, așa cum o făcuse în prealabil și instanța constituțională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 și caracterul de recomandare al rapoartelor M.C.V., și nici cu privire la conținutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credință cu Comisia Europeană ’pentru a surmonta [...] dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință menționate’”.

CCR a subliniat, pe deplin judicios, că sarcina colaborării cu instituții politice ale Uniunii Europene, precum Comisia Europeană, revine Parlamentului și Guvernului, conform atribuțiilor acestora, iar aceste „obligații nu pot incumbă instanțelor de judecată, organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituție politică a Uniunii Europene”. Din nou, CCR a confirmat decizia CJUE, care nu reține, în niciun caz, că instanțele de judecată ar trebui să colaboreze cu Comisia pentru a surmonta dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință.

De asemenea, CCR, în acord cu decizia CJUE, a arătat că: „judecătorul național nu poate fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale, declarată conformă Constituției naționale de către Curtea Constituțională, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a întră într-un conflict cu legislația internă”.

„Rapoartele MCV au conținut multe recomandări ce nu au fost implementate niciodată”

Această precizare este extrem de importantă pentru că, în interpretarea contrară, se acordă – opus jurisprudenței CJUE și actelor UE citate – forță de lege unor recomandări. Această în condițiile în care sunt adoptate de birocrați europeni, al căror nume Comisia Europeană refuză constant să îl publice, fiind întocmite în baza unor proceduri nepublice. Asociațiile noastre profesionale au arătat public și argumentat că modalitatea de culegere a datelor pentru întocmirea rapoartelor MCV a permis strecurarea unor nerealitati / afirmații trunchiate care nu pot face decât deservicii independenței justiției, pentru că nu reflectă situația-premisa în mod corect.

În plus, reamintim că, din 2007 până în prezent, rapoartele MCV au conținut multe recomandări ce nu au fost implementate niciodată, fie pentru că au fost eronate sau inadecvate sistemului juridic român, fie pentru că nu au existat resurse financiare și umane, fie pur și simplu din lipsa de voință politică, purtându-se negocieri politice la Bruxelles pe baza acestora.

Între aceste recomandări se numără cele referitoare la asigurarea unui volum de muncă optim pentru judecători și procurori, desființarea instanțelor mici, reevaluarea rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție prin prisma competenței sale de judecată în prima instanța în cauzele penale, procedura de numire a procurorilor de rang înalt, judecarea cauzelor civile în camere de consiliu etc.

„Asociațiile noastre profesionale salută, așadar, decizia CCR din dată de 8 iunie 2021”

Dacă toate aceste recomandări ar fi fost obligatorii și direct aplicabile, ar fi însemnat că o mare parte a actelor procesuale, inclusiv hotărâri judecătorești, ar fi nule sau anulabile, iar justiția ar fi pur și simplu aruncată în haos. Acest haos, distrugător pentru statul de drept, rezultă și din interpretarea unora, din interiorul și din afară sistemului judiciar, făcută tocmai cu încălcarea dreptului UE, potrivit căreia instanțele de judecată ar putea să înlăture, în mod direct, de la aplicare, orice dispoziție din dreptul național dacă această „contravine” unei recomandări MCV.

Asociațiile noastre profesionale salută, așadar, decizia CCR din dată de 8 iunie 2021, ce readuce normalitate și stabilitate în sistemul judiciar, conțînând dezlegări în acord cu decizia CJUE din 18 mai 2021 și cu jurisprudența instanței europene, anterior evidențiată.

Totodată, AMR, UNJR, AJADO și APR condamnă public atacurile la adresa judecătorilor Curții Constituționale, venite din partea unora ce susțin, pe de o parte, fără temei, că decizia CCR este contrară deciziei CJUE, iar, pe de altă parte, că „recomandările” MCV ar avea efect juridic direct, prevaland asupra Constituției, adoptate de popor prin referendum, precum și asupra legislației române”.