Florin Cîțu a câștigat primul război cu Orban. Operațiune-fulger organizată la Târgu Mureș

Florin Cîțu a câștigat primul război cu Orban. Operațiune-fulger organizată la Târgu Mureș

Echipa lui Florin Cîțu a înregistrat o primă mare victorie împotriva echipei lui Ludovic Orban. Prof. univ. dr. Horațiu Suciu va conduce organizația județeană a liberalilor din Târgu Mureș.

Vizită surpriză la Târgu Mureș. Profesorul universitar doctor Horaţiu Suciu a câștigat șefia filialei PNL din Târgu Mureș. Acesta s-a confruntat cu deputatul Ervin Molnar, care a condus până în prezent organizația și care e considerat unul dintre apropiații lui Orban.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, secretarul general al partidului PNL Robert Sighiartău și vicepreședintele PNL Florin Roman s-au deplasat la Târgu Mureș pentru a-l susține pe prof. univ. dr. Horațiu Suciu, din tabăra lui Florin Cîțu, contra lui Ervin Molnar, omul lui Orban.

Vizita liberalilor la conferința municipală Târgu Mureș a avut un puternic impact. În competiția liberalilor au intrat deputatul Ervin Molnar și prof. univ. dr. Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș.

Horațiu Suciu l-a învins pe Ervin Molnar

Doctorul de renume Horațiu Suciu, singurul medic din România care efectuează transplant de cord pe copii în țară, l-a învins pe Ervin Molnar, din echipa lui Ludovic Orban, cu 135 la 84. În anul 2015, prof. univ. dr. Horațiu Suciu a realizat primul implant de inimă artificială din ţara noastră.

Ervin Molnar, fostul șef al Apelor Române, a fost supranumit de el însuși drept ”Animal Politic”.

La conferința municipală din Târgu Mureș au participat Rareș Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, Robert Sighiartau secretar general si Florin Roman vicepresedinte PNL.

Tactici de luptă și strategii înainte de Congresul PNL

În interiorul PNL continuă negocierile în filiale. Ambele tabere aşteaptă să fie tranşate situaţiile de la Alba şi Giurgiu. Potrivit unor surse politice, Mircea Hava, de la Alba, ar înclina, personal, mai degrabă spre tabăra Orban, însă ceilalţi lideri locali ar vrea să organizaţia Alba să îl susţină pe Florin Cîţu. PNL Alba se află în primele cinci organizaţii ca număr de delegaţi.

Şi la Giurgiu e aşteptată o decizie, acolo unde, pentru moment, Dan Motreanu şi-a anunţat doar dorinţa de a candida pentru şefia filialei judeţene. PNL Giurgiu este tot printre organizaţiile fruntaşe ale liberalilor”, arată o analiză publicată de adevarul.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News