Primele mărturii despre momentul prăbușirii lui Eriksen. Ce spune medicul echipei
- Cristi Buș
- 13 iunie 2021, 08:33
Momentul care a șocat întreaga planetă, cu jucătorul Christian Eriksen căzânt la pământ, inert, fără ca acesta să fie lovit, a dat naștere unor discuții care vor continua multă vreme de acum înainte.
Medicul naționalei Danemarcei, Morten Boesen, a vorbit despre momentele dramatice prin care a trecut danezul Christian Eriksen la meciul cu Finlanda.
Eriksen s-a prăbușit în momentul în care Danemarca executa un aut. Grăbindu-se să primească mingea, Christian a căzut la pământ, în timp ce balonul l-a atins în zona genunchiului.
Imaginile cu Eriksen au făcut ocolul pământului într-un timp record.
A fost resuscitat chiar pe gazon și dus cu ambulanța la spital. Când ieșea de pe teren pe targă, fotbalistul a fost fotografiat și s-a putut observa că își revenise.
Momentele au fost tensionate pentru toți, mai ales pentru familia acestuia. Faptul că regizorul de transmisie nu a ținut cont de durerea iubitei lui Eriksen, a stârnit un val de furie în rândul suporterilor.
Ce spune medicul echipei naționale a Danemarcei?
„Am fost chemați când s-a prăbușit pe gazon. Stătea pe o parte și respira. Inițial am simțit că avea puls, dar, imediat, lucrurile s-au schimbat. Am început rapid manevrele de resuscitare.
Doctorul de la stadion ne-a ajutat enorm, ca și restul echipei de urgență. L-am readus printre noi și am vorbit cu el înainte de a-l transporta la spital. Din fericire, s-a agățat de viață”, a spus medicul.