Rareș Bogdan și-a continuat tirul la adresa lui Orban. Ce îl face special pe actualul lider PNL
- Adrian Dumitru
- 13 iunie 2021, 08:13
Rareș Bogdan și-a continuat tirul la adresa liderului PNL, Ludovic Orban, în contextul luptei pentru șefia partidului.
Ludovic Orban a afirmat că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare.
În replică, Rareş Bogdan a precizat că Ludovic Orban se victimizează şi pentru că pierde teren acum iese în spaţiul public şi atacă membrii partidului.
„Pierde teren. Atunci când un lider pierde alegerile trebuie să plece de la conducerea formațiunii. Ludovic este singurul care în istoria de 31 de ani a PNL a rămas, după pierderea alegerilor parlamentare. Noi nu l-am lăsat singuri pe Orban de bine ce ne era", a spus Rareş Bogdan.
Întrebat de afirmaţia sa de astăzi potrivit căreia i-a transmis lui Ludovic Orban că dacă "se apucă să vorbească îl va durea stomacul", Rareş Bogdan a precizat că astfel de dispute în spaţiul public nu ajută PNL.
„Nu înțeleg de ce Ludovic cu experiența sa a dus războiul intern în exterior. Eu nu vreau să deschid un conflict cu Ludovic Orban. Nu înțeleg de ce astăzi a atacat atât de virulent trei lideri a PNL, nu înțeleg de ce pe un altul l-a ameninţat, nu înțeleg de ce se comportă în felul asta pentru că a zis că va fi un festival al democrației", a mai spus Rareş Bogdan la Antena 3.