Cum a închis Kovesi dosarul Mineriadei. Fostul procuror Dan Voinea: "A fost o răutate". VIDEO
- Andreea Vlad
- 13 iunie 2021, 09:54
Emisiunea "Evenimentul istoric", care poate fi urmărită pe canalul de Youtube Evz Capital, a prilejuit o discuție extrem de interesantă cu generalul Dan Voinea despre Mineriada din 1990. Fostul procuror a detaliat cum au fost repornite, din ordin politic, dosarele violențelor din 13-15 iunie, după ce fuseseră blocate la cererea lui Iliescu.
"Ați făcut niște inculpări impresionante", a observat moderatorul emisiunii referindu-se la rechizitoriul din dosarul Revoluției. Dan Voinea a povestit cum i-a fost luat dosarul Mineriadei, în anul 2007.
"Iliescu m-a reclamat la doamna Kovesi"
"După ce am avut jurnalul acțiunilor de luptă, l-am chemat pe domnul Iliescu cu 3 avocați. Aveam mijlocul de probă. A avut un fel de regret că nu a știut acest mijloc de probă și m-a reclamat la doamna Kovesi. A dispus (n.r. - Kovesi) o cercetare a mea, a făcut un demers la Curtea Constituțională. Judecătorii de acolo au dat imediat o decizie că procurorii militarii nu mai au voie să cerceteze dosare civile. Așa mi-au luat dosarul. CSM a mai demarat o cercetare a mea. A fost o răutate".
Chestionat de moderatorul Alecu Racoviceanu dacă crede că deține un adevăr despre Mineriadă, fostul procuror a precizat: "Victimele sunt ale lor (n.r. - Iliescu și armata)". Gen. Voinea a observat că autoritățile nu își asumă responsabilitatea pentru finalizarea dosarului Mineriadei. Acesta a precizat că a cerut celui care i-a succedat în funcție, gen. Vasilache, să includă dosarul Mineriadei, dar și alte dosare penale în Legea arhivelor "pentru a se salva memoria evenimentelor. Nimeni nu le vrea soluționate", a conchis Dan Voinea.