Talibanii recuceresc Afganistanul după retragerea coaliției internaționale

Talibanii recuceresc Afganistanul după retragerea coaliției internaționale

Coaliția internațională se retrage din Afganistan, iar pe măsură ce acest lucru se întâmplă, cresc atacurile insurgenților talibani împotriva forțelor guvernamentale.

Cel puţin 150 de soldaţi afgani au ucişi sau răniţi în ultimele 24 de ore într-o serie de atacuri declanşate de talibani pe fondul retragerii forţelor străine, au declarat luni responsabili ai guvernului afgan, citaţi de Reuters.

Confruntări au loc în prezent în 26 din cele 34 de provincii din ţară, au declarat oficiali afgani, sub rezerva anonimatului. Potrivit unuia dintre aceştia, numărul pierderilor este 'şocant de mare'. Atac cu bombe asupra a două autobuze în Kabul. Morţi şi răniţi. Bombele magnetice au fost atașate sub vehicule

Și românii se retrag din Afganistan

Retragerea completă a tuturor militarilor români din Afganistan se va încheia până în 11 septembrie 2021 dar, din motive de securitate, calendarul repatrierii militarilor nu este public, conform MApN.

Din 2002 și până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotații de câte șase luni. În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români și-au pierdut viața în acțiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniți.

Marea Britanie accelerează relocarea personalului din Afganistan

Marea Britanie a declarat că va grăbi mutarea personalului și familiilor din Afganistan, care au lucrat pentru guvernul britanic, recunoscând că au obligația de a-i proteja, mai ales în contextul în care trupele occidentale se retrag din țară.

Lupte peste tot în țară

Guvernul afgan declară că luptele s-au intensificat în ţară, în timp ce SUA avansează cu retragerea trupelor rămase pe teritoriul afgan până la 11 septembrie.

Talibanii au cucerit luni districtul Shahrak, în provincia vestică Ghor, constrângând trupele afgane să se retragă în localităţile vecine, potrivit unor responsabili locali.

Un atentat cu maşină capcană a vizat duminică sediul poliţiei din districtul Khas Balkh, în provincia Balkh, soldându-se cu cel puţin patru morţi şi 50 de răniţi, între care civili.

Talibanii iau pur și simplu orașele cu asalt

Combatanţi talibani au luat cu asalt în aceeaşi zi districtul Qaisar, în provincia Faryab (nordul ţării), ucigând sau rănind zeci de membri ai forţelor de securitate.

Trupele guvernamentale au lansat o operaţiune de recucerire a districtului strategic Nerkh din provincia Wardak, situat la mai puţin de o oră de mers cu maşina de capitala Kabul, a declarat un oficial al Ministerului afgan al Apărării.

'În ultimele 24 de ore se înregistrează din păcate 157 de victime în rândul forţelor de securitate', a declarat un responsabil afgan.

 

Ne puteți urmări și pe Google News