Reorganizarea ministerelor? Cine pune în practică recomandările premierului
- Mihnea Talau
- 31 mai 2021, 10:18
Reorganizarea ministerelor, o solicitare a premierului, are parte de un prim răspuns, după ce secretarul de stat de la Investiţii şi Proiecte Europene, Marius Vasiliu, a cerut o primă evaluare a angajaţilor din instituţia sa.
Vasiliu este cel care s-a ocupat şi de reorganizarea eşuată de la Dezvoltare din vara trecuta, sub ministeriatul lui Ion Ştefan. Toate încercările de reorganizare din ultimii doi ani s-au confruntat cu probleme.
„Până acum nu am primit reorganizarea ministerelor care să facă ce am făcut eu, să reducă numărul de directori generali. Acum îi încurajez, apoi o să le solicit, altfel nu se pot reduce cheltuielile”, a declarat marţi, premierul Florin Cîțu.
În urma apelului premierului, Marius Vasiliu le-a trimis directorilor din MIPE, joi, o adresă în care le cere ca până miercuri să vină cu rapoartele de activitate ale angajaților, pentru a analiza cum şi-au desfăşurat activitatea în perioada de telemuncă.
„În cadrul întâlnirii vor fi analizate situaţiile completate de reprezentanţii structurilor, pentru perioada februarie-aprilie 2021, referitoare la gradul de încărcare cu sarcini a structurilor. Şedinţa de lucru va fi condusă de domnul secretar de stat Marius-Mihai Vasiliu. Vă rugăm ca în cadrul întâlnirii să prezentaţi, rapoartele de activitate ale salariaţilor din subordine privind desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă/muncă la domiciliu, pe suport hârtie, aferente perioadei februarie-aprilie”, se arată în document.
Surse din MIPE au precizat pentru Adevărul că acesta e primul pas pentru începerea procesului de reorganizare a ministerului, în funcţie de rezultate, dar e aşteptat şi un grad ridicat de subiectivism, în funcţie de simpatiile politice.
Secretarul de stat care a spart gheaţa acum e acelaşi om care alături Ion Ştefan, când liberalul era ministru la Dezvoltare, iar Vasiliu secretar general-adjunct, a forţat reorganizarea instituţiei în plină pandemie, însă câteva modificări legislative şi procesele din instanţă au dus la anularea întregului demers.
Și restructurarea de la finanțe a fost sortită eșecului
Nici premierul nu a excelat în ceea ce priveşte reorganizarea Finanţelor, în perioada în care a fost ministru. La sfârşitul lunii decembrie, adică după plecarea lui Cîţu de la Finanţe, numărul salariaţilor din minister scăzuse cu doar 24, adică de la 1544 la 1520.
Reducerea de posturi a fost mai degrabă tăierea unora neocupate sau concedierea unor persoane neagreate din cauza simpatiilor politice anterioare. O parte dintre cei cu funcţii de conducere au şi câştigat procesele împotriva conducerii ministerului, cum au fost cazurile lui Ciprian Badea (fost şef al Direcţiei juridice), Valentin Mavrodin (fost director general al Direcţiei generale de trezorerie) sau Alina Petre (director gradul II la Direcţia pentru administrarea participaţiilor statului). Mai mult, una dintre persoanele care au fost înlăturate de Florin Cîţu din minister, Mihai Diaconu (fost secretar general pe vremea mandatului lui Teodorovici) a fost adus în echipa lui Alexandru Nazare, fiind în prezent unul dintre consilierii ministrului.