Virusul care a provocat Gripa Spaniolă a supraviețuit până astăzi. A suferit mutații foarte periculoase
- Nicolae Comănescu
- 27 mai 2021, 16:37
Un studiu realizat în Germania de mai mulți oameni de știință a încercat să facă o analogie între virusul care a declanșat Gripa Spaniolă și coronavirusul de astăzi.
Nu doar coronavirusul a suferit mutații multiple, în cursul firesc al virusului, care încearcă să supraviețuiască. Un strămoș al acestui virus care a dat lumea peste cap începând din anul 2020 s-a transformat și a devenit mai puternic de-a lungul timpului. Este vorba despre virusul care a provocat celebra Gripă Spaniolă. Care a izbucnit în 1918, anul în care omenirea răsuflase ușurată odată cu încheierea Primului Război Mondial.
Gripa Spaniolă a suferit mutații foarte periculoase
Au fost cercetate probe ale virusului vechi de peste un secol, iar oamenii de știință au ajuns la concluzia că au existat mai multe mutații. Astfel se explică faptul că valurile ulterioare de gripă, cele de după anul 1918 au fost extrem de severe și au făcut numeroase victime. Asta nu înseamnă că se poate face o analogie exactă cu virusul din aceste timpuri. Nu este bătut în cuie faptul că și mutațiile coronavirusului vor fi la fel de catastrofale ca cele ale înaintașului său.
Dar, după cum a spus un cercetător, conform livescience.com. ceea ce s-a întâmplat la începutul secolului trecut arată că omenirea poate depăși aceste crize și poate să supraviețuiască.
Studiu pe baza plămânilor păstrați din secolul trecut
Sébastien Calvignac-Spencer, biolog evolutiv la Institutul Robert Koch din Berlin, a realizat un studiu comparativ între virusul Gripei Spaniole și cel actual. „Ne întrebăm, astăzi, dacă mutațiile s-au comportat diferit față de tulpina de bază”, a spus cercetătorul. Care, alături de colegii săi a studiat șase plămâni umani din anii 1918 și 1919. Organele au fost păstrate în formol, în arhivele de patologie din Germania și Austria, conform sursei citate.
Cercetătorii au stabilit faptul că trei dintre acești plămâni - doi de la tineri soldați care muriseră la Berlin și unul de la o tânără care murise la München - conțineau virusul gripal din anul 1918.
De ce nu mai face ravagii virusul Gripei Spaniole
Virusul responsabil pentru Gripa Spaniolă circulă și astăzi printre oameni. Dar, el nu mai este la fel de puternic. Și asta pentru că oamenii de astăzi se trag din generațiile care au supraviețuit acestui virus. „Astfel s-a transmis o imunitate genetică”, a afirmat Sébastien Calvignac-Spencer.
S-a estimat că virusul din secolul trecut a infectat 1 miliard de oameni. În vremurile în care populația Globului era de aproximativ 2 miliarde. Nu se știu datele exacte ale celor morți, dar estimările vorbesc despre 50-100 de milioane de oameni răpuși de virus. Problema a început în 1918. Iar mortalitatea a crescut în anii ce au urmat.
Cercetătorii au extras ARN-ul viral din probe, pentru a reconstitui aproximativ 60% și, respectiv, 90% din genomul virusului gripal care a ucis soldații. Soldații au murit în aceeași zi, iar genomul virusului care i-a ucis nu a arătat aproape nicio diferență genetică între ei, a spus el.