S-a vaccinat și a treia oară pentru „că se simțea mai bine”. Poliția a deschis dosar penal

S-a vaccinat și a treia oară pentru „că se simțea mai bine”. Poliția a deschis dosar penal

Un bărbat din Dorohoi în vârstă de 49 de ani s-a vaccinat cu a treia doză, motivând că se simte din ce în ce mai bine. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.

După ce reprezentanţii companiei Pfizer au comunicat că recomandă un al doilea rapel la vaccinul împotriva Covid, produs de compania lor, bărbatul a decis să „fure” startul.

„Se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”

El s-a prezentat duminică, la maratonului de vaccinare fără programare, care a avut loc în centrul municipiului Dorohoi. Cu toate că știa că doar două doze de vaccin trebuie făcute, a dat buletinul, şi a spus că doreşte să se vaccineze, fiind la prima doză.

Cadrele medicale s-au bazat pe spusele acestuia, după ce a declarat şi semnat actele conform cărora nu mai primise vaccinul, dar şi pe rațiunea că un om deja vaccinat cu două doze nu ar avea de ce să îşi dorească să se mai vaccineze. Astfel, el a fost vaccinat înainte de a primi OK-ul din sistemul informatic, iar după ce i-a fost administrat serul şi s-a încercat emiterea adeverinţei, sistemul a emis un cod de eroare, apărând alerta că persoana figura deja ca fiind imunizată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iniţial cei din centrul de vaccinare au crezut că este o eroare, în sensul că bărbatul figura în mod eronat ca fiind vaccinat, însă ulterior acesta a recunoscut că avea rapelul făcut deja de o săptămână şi îşi dorea să mai facă alte câteva doze de vaccin, pentru că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”.

Directorul DSP Botoșani anunță declanșarea unei anchete

„La nivelul DSP a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost firul evenimentelor şi cine se face răspunzător de situaţia creată. Vom lua declaraţii de la toţi cei implicaţi şi vom vedea la final ce măsuri se impun. Cel mai probabil, acele persoane nu vor mai fi detaşate în centre de vaccinare. A fost anunţată şi Poliţia. Persoana vaccinată a spus că îşi dorea să primească şi a patra doză. A fost direcţionată către CPU Dorohoi, unde a stat câteva ore sub supraveghere, neavând nici o reacţie, dar starea lui va fi în continuare monitorizată”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Polițiștii au deschis un dosar penal

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, oameni legii fiind sesizaţi de către personalul medical din Dorohoi. Declaraţiile celor implicaţi erau, însă, puţin contradictorii, poliţiştii fiind informaţi de faptul că prima dată când s-a încercat validarea buletinului persoanei respective, acesta ar fi fost validat, însă apoi sistemul a realizat eroarea, dar vaccinul fusese deja făcut.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii. Urmează ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile procedurale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al IPJ Botoşani, scrie monitorulbt.ro.