Descoperire importantă a cercetătorilor despre Calea Lactee. Am putea afla originile razelor cosmice
- Cristi Dorombach
- 17 mai 2021, 18:54
Constatările au fost publicate luni în jurnalul ştiinţific Nature. Descoperirea este considerată a fi una foarte importantă pentru cercetători, care de un secol încearcă să afle
Cercetători din China au detectat în Calea Lactee o duzină de acceleratoare cosmice cu energie ultra-înaltă (UHE), o descoperire ce ar putea rescrie informațiile cunoscute despre această galaxie şi care ar contribui la aflarea originii razelor cosmice, care au nedumerit oamenii de ştiinţă timp de un secol, relatează luni agenţia Xinhua.
Descoperirea se bazează pe datele obţinute cu ajutorul observatorului Large High Altitude Air Shower Observatory (LHAASO) din China, instalaţie aflată în curs de dezvoltare în Daocheng din provincia Sichuan.
Cercetătorii, coordonaţi de Institutul pentru fizica energiilor înalte din cadrul Academiei de Ştiinţe din China, au făcut această descoperire după unsprezece luni de observaţii ştiinţifice, timp în care au utilizat jumătatea completă din instalaţia observatorului.
Oamenii de ştiinţă au detectat totodată fotoni cu energii ca depăşesc 1 peta electron volt (Pev) - de o sută de ori mai mult decât recordul atins de orice accelerator creat de om pe Pământ. Astfel, a fost detectat un foton cu o energie de 1,4 Pev, cea mai mare valoare observată vreodată de oameni.
Descoperirile răstoarnă toate datele pe care le știam
''Aceste descoperiri răstoarnă datele cunoscute în mod tradiţional despre Calea Lactee şi deschid o eră a astronomiei gamma UHE. Aceste observaţii ne vor determina să regândim mecanismul prin care sunt generate şi propagate particulele de energie înaltă în Calea Lactee'', a declarat Cao Zhen, cercetător-şef în cadrul LHAASO.
''În plus, aceste observaţii ne vor încuraja să explorăm fenomene cereşti mai violente şi procesele lor fizice, precum şi să testăm legile de bază ale fizicii în condiţii extreme'', a spus Cao.
Prin intermediul astronomiei gamma UHE, misterul vechi de un secol al originii razelor cosmice ar putea fi rezolvat în curând, a adăugat Cao.
''Aceste descoperiri ne aduc mai aproape de înţelegerea originilor razelor cosmice cu energie ultra-înaltă'', a declarat Karl Ziemelis, editor la Nature.
LHAASO a dezvăluit numeroase surse de acceleratoare cosmice Pev în Calea Lactee, toate acestea fiind candidaţi pentru a fi generatoare de raze cosmice UHE. Este un pas crucial pentru determinarea originii razelor cosmice, potrivit lui Chen Songzhan din cadrul LHAASO.
Fotonii cu energii care depăşesc 1 Pev au fost detectaţi într-o regiune foarte activă de formare a stelelor din constelaţia Cygnus (Lebăda), a precizat echipa de cercetători.
Zona de formare a stelelor în direcţia Cygnus este cea mai strălucitoare regiune din teritoriul nordic al Căii Lactee, cu multe grupuri de stele masive. Stele masive există de aproximativ un milion de ani, astfel încât aceste grupuri includ stele enorme aflate atât în proces de naştere cât şi de dispariţie, cu un mediu complex. Ele reprezintă ''laboratoare de astrofizică a particulelor'' ideale, sau adevărate acceleratoare de raze cosmice, au spus cercetătorii.