Polițiștii implicați în cazul de la Pitești au fost regrupați rapid. Decizia IPJ Argeș
- Andreea Vlad
- 20 aprilie 2021, 15:47
Autoritățile au reacționat foarte repede în tragicul caz al bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă.
Unul dintre cei doi poliţişti piteşteni, arestaţi preventiv în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă, s-a pensionat, iar în cazul celuilalt au fost suspendate raporturile de serviciu, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
"În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 360 din 2002, privind Statutul poliţistului, pentru unul dintre cei doi agenţi de poliţie s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pe perioada măsurii arestării preventive. (...) În conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360 din 2002, privind Statutul poliţistului, cel de-al doilea agent de poliţie a încetat raporturile de serviciu, cu drept la pensie, începând cu data de 19 aprilie", se precizează într-o informare transmisă de IPJ Argeş, citată de Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, în cazul agentului căruia i-au fost suspendate raporturile de serviciu se va proceda ulterior conform prevederilor legale, în funcţie de măsurile procesuale penale care vor fi dispuse.
Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă a agenților
Tribunalul Argeş a dispus, luni, arestarea preventivă a celor doi agenţi de poliţie din Piteşti. Au fost reţinuţi pentru purtare abuzivă şi lovituri cauzatoare de moarte în cazul bărbatului decedat. Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a decis arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile. Hotărârea Tribunalului Argeş este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Piteşti. Cei doi poliţişti au fost reţinuţi duminică, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Moartea bărbatului, care a survenit în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, a fost una violentă, ca urmare a unui politraumatism. Cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, doctorul Dan Manu, care a prezentat rezultatele preliminare ale autopsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.