Boloni e iarăşi ameninţat cu demiterea

Boloni e iarăşi ameninţat cu demitereaLaszlo Boloni. Sursa foto Arhiva EVZ

Panathinaikos a suferit o înfrângere grea duminică seară, pe terenul lui Olympiakos Pireu, scor 1 - 3, iar presa elenă critică, încă o dată, abordarea mult prea defensivă a tehnicianului român.

Ladislau Boloni şi-a salvat, de curând, postul de antrenor principal al formaţiei alb - verzi, după ce a strâns patru puncte în primele două etape ale play-off-ului. Eşecul din deplasarea de la Olympiakos pune însă, din nou, presiune pe umerii experimentatului antrenor în vârstă de 68 de ani. Potrivit jurnaliştilor din Grecia, Boloni va fi debarcat de la cârma grupării ce evoluează pe stadionul „Apostolos Nikolaidis”, dacă nu o va califica pe „Pana” în cupele europene. 

Dezamăgit de căderea echipei sale de pe parcursul celei de-a doua reprize, Boloni a recunoscut superioritatea din teren a gazdelor. În urma acestei victorii, alb - roşiii din Pireu şi-au asigurat deja, din punct de vedere matematic, titlul de campioni.    

„Era necesar să evoluăm mai bine în această confruntare pentru a putea să avem pretenţii la un rezultat bun. Am făcut mai multe greşeli, dar nu vreau să le analizez acum, la cald. Cei de la Olimpyakos sunt campioni şi ţin să-i felicit pentru acest succes” a fost fair-play antrenorul român, la finalul partidei cu „Oly”.

Gazdele au întors spectaculos scorul de la 0 - 1 la 3 - 1

Elevii lui Boloni au început bine disputa de la Pireu şi au reuşit chiar să preia conducerea pe tabela de marcaj, în minutul 31. Golgheterul lui Panathinaikos, italianul Federico Macheda, a transformat, fără emoţii, o lovitură de pedeapsă, dar trupa din Capitală nu a putut să menţină acest avantaj până la intrarea la cabine. Egipteanul Koka a restabilit egalitatea, cu doar câteva secunde înainte de sfârşitul primei reprize (’45+3).

Fundaşul lui Boloni, Achilleas Poungouras, a văzut al doilea cartonaş galben la mijlocul celei de-a doua părţi, iar echilibrul de la mijlocul terenului s-a rupt definitiv. Olympiakos s-a aruncat cu toate liniile înspre atac şi a punctat de încă două ori, prin acelaşi Koka (’72) şi prin portughezul Bruma (’97).    

După acest eşec, trupa lui Boloni e pe locul cinci şi mai are de recuperat două puncte pentru a ajunge pe poziţia a treia, ultima care duce în Europa League. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News