Un mare târg de produse tradiționale va funcționa sub restricții până în perioada Paștelui

Un mare târg de produse tradiționale va funcționa sub restricții până în perioada Paștelui

Producătorii își vor putea desface mărfurile doar în weekenduri, în aer liber, din cauza restricțiilor existente în timpul pandemiei.

Restricții la Baia Mare, în plină pandemie, și în privința Târgul producătorilor tradiţionali din judeţul Maramureș. Acesta va fi organizat doar la finalul săptămânii, în aer liber, până la Paște. Pe lângă produsele asigurate de membrii Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş, la târg se vor mai găsi și mărfuri livrate de producători individuali: produse de grădină, lactate, fructe, conserve, sucuri naturale, produse apicole şi alte bunuri.

Târgul producătorilor din Maramureș, sub zodia limitărilor

Încercăm să fim prezenţi împreună cu producătorii asociaţi, micii fermieri la târgul specializat la fiecare sfârşit de săptămână, în zilele de vineri şi sâmbătă, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare. Comercializarea produselor are loc în aer liber, indiferent de starea vremii şi ne dorim un număr cât mai mare de producători prezenţi.(…)

Noi nu deţinem un magazin specializat, dar târgul ne permite un acces mai uşor către potenţialii clienţi, dar şi trecători prin piaţă care se pot opri să târguiască bunuri de casă. Primăria municipiului Baia Mare susţine producători agricoli de toate categoriile încurajând vânzarea produselor în nume propriu şi mai puţin folosind comercianţii de ocazie sau magazinele mari”, a spus Ioan Tătăran, preşedintele onorific al Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş, pentru Agerpres.

Multe produse se pot lăuda cu eticheta „Bun de Maramureș”

O parte a acestor produse dețin eticheta „Bun de Maramureș”, a mai anunțat Ioan Tătăran. „O mare parte a produselor comercializate deţin certificat de atestare sau eticheta „Bun de Maramureş”, adică acestea sunt produse tradiţionale specifice zonei noastre. Acţiunea de promovare este sprijinită direct de Consiliul Judeţean şi are rolul de a ne asigura o mai bună vizibilitate la târgurile interne sau regionale la care participăm. (…)

Producătorii, dar şi fermierii fac eforturi sporite pentru o mai bună promovare a produselor autentice, specifice Maramureşului şi suntem conştienţi că produsele de casă, cele de grădină sau fermă sunt apreciate, mai ales că e vorba de bunuri care respectă norme sigure în privinţa calităţii, adică produse legumicole întreţinute cu gunoi de grajd şi nu substanţe chimice, produse de patiserie după reţete tradiţionale, produse din carne şi lactate din ferme mici sau individuale unde animalele sunt bine îngrijite şi primesc hrană din câmp aproape tot timpul anului. Să ştiţi că aceste aspecte importante se regăsesc în calitatea produselor şi sunt importante pentru sănătatea noastră ca oameni.

 

Ne puteți urmări și pe Google News