Pacientă moartă de Covid-19, bătută de angajații unui spital. Au încuiat-o şi au legat-o. Detalii înfiorătoare

Pacientă moartă de Covid-19, bătută de angajații unui spital. Au încuiat-o şi au legat-o. Detalii înfiorătoare

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu anchetează moartea în condiții suspecte a unei paciente într-un spital de suport Covid-19 din județul Gorj.

Din primele informaţii ale dosarului, se pare că femeia a avut parte de un tratament inuman pe durata în care a fost internată în spitalul din localitatea Dobrița. Rudele acesteia acuză faptul că a fost bătută de angajaţii insituţiei medicale.

Tatăl victimei a depus plângere penală și a reușit să facă și câteva filmări înainte ca femeia să moară. Pacienta, în vârstă de 52 de ani, a decedat în luna septembrie 2020. Fiind confirmată cu SARS-CoV-2, nu i s-a efectuat necropsia. A fost băgată într-un sac pe care era scris COVID și înhumată după reguli stricte.

Tatăl pacientei: Au încuiat-o şi au lăsat-o fără niciun fel de tratament medicamentos

„Avea foarte mari dureri şi atunci s-a hotărât să cheme ambulanţa. A fost ridicată de acasă şi trimisă la Urgenţe. Acolo, i-a făcut investigaţiile de rigoare şi au spus că este suspectă de COVID. A fost trimisă la spitalul Dobriţa, unde atunci era spital suportCOVID. A fost internată şi pusă singură într-un salon. Au încuiat-o şi au lăsat-o de izbelişte fără să îi dea niciun fel de tratament medicamentos.

Fata mea avea foarte mari dureri pentru că avea şi dureri incurabile. A doua seară, pentru că cerea calmante şi medicamente pentru boala pe care o avea. O asistentă, sau mai multe, în loc să o ajute, au legat-o de pat. Dimineaţa am luat legătura cu managerul şi la insistenţele mele s-a dus la fata mea. Nu i s-a acordat niciun fel de ajutor. A treia zi am făcut un demers la DSP şi după o săptămână am primit o înştiinţare că nu există fapta. Am făcut o plângere penală la procuratura generală, iar ancheta e încă în desfăşurare”, a spus tatăl femeii pentru România TV.

Cum se apără conducerea spitalului

Conducerea spitalului din Dobrița susține că s-ar fi făcut o anchetă internă care nu a dovedit cele susținute, potrivit Antena 3. Directorul Ion Ciochină Dobrița susține că nu a văzut imaginile și că, dacă aparținătorii aveau suspiciuni de agresiune, trebuia să o ducă pe femeie la un examen medico-legal. Doar că aceasta era confirmată cu COVID și depindea de aparatele de oxigen, deci examenul era lucru imposibil.

Ulterior femeia a ajuns la Terapie Intensivă la Spitalul Judetean de Urgență din Târgu-Jiu, Era în stare gravă după desaturare. După 10 zile de internare în acest spital, femeia a decedat.

Citește și Exclusiv. Scene dramatice în saloanele ATI. Cum sunt ținuți în viață uni -dintre bolnavii Covid

Ne puteți urmări și pe Google News