Medic specialist ATI de la spitalul Colentina:”Nu există tratament miraculos”

Medic specialist ATI de la spitalul Colentina:”Nu există tratament miraculos”

Laura Zarafin, medic la ATI Colentina, s-a adresat protestatarilor: ”Avem pacienți tratați acasă cu Aspenter și vitamine, cu afectări pulmonare între 70-95%. Nu suntem criminali!”. ”Sunteți liberi să strigați orice, dar nu aveţi libertatea să ne încălcați drepturile”, a mai spus ea.

Medicul Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina, afirmă într-o postare pe Facebook că nu există tratament miraculos pentru COVID-19 și că sunt la terapie intensivă pacienţi trataţi acasă cu diverse medicamente vehiculate în spaţiul public şi cu afectări pulmonare între 70 si 95%.

Nu aveți libertatea de a ne încălca drepturile noastre

Medicul se adresează protestatarilor, spunându-le că sunt liberi să strige orice şi să facă orice cu viaţa lor, ”Dar nu aveţi liberatea de a ne încălca drepturile noastre”, afirmă medicul.

”De această dată vă spun categoric, puteţi să injuraţi şi să mă ameninţaţi cât doriţi – NU EXISTĂ TRATAMENT „MIRACULOS „. Avem în ATI pacienţi trataţi acasă cu claritomicină sau doxiclină sau azitromicină, aspenter si vitamine, cu afectări pulmonare între 70 si 95% NU SUNTEM CRIMINALI ”, scrie medicul pe Facebook.

3-5% dintre pacienți ajung la ATI

Laura Zarafil a precizat că medicii nu ştiu de ce 95% dintre cei infectaţi supravieţuiesc, iar 3-5% ajung în ATI.

”În rest, sunteţi liberi să strigaţi orice şi să faceţi orice cu viaţa dumneavoastră. Dar nu aveţi liberatea de a ne încălca drepturile noastre”, a conchis medicul ATI al Spitalului Colentina, referindu-se la protestele faţă de restricţiile destinate combaterii pandemiei de COVID-19.

Concluziile specialiștile abia încep să se contureze privind întreg ansamblul pe care îl reprezintă pandemia COVID-19. Multe informații despre coronavirusul COVID-19 abia sunt procesate, iar cercetătorii, deși cunosc foarte multe despre acest virus atât de perfid, sunt rezervați în ceea ce privește o analiză absolută și completă.

Campania de vaccinare avansează la nivel internațional, dar coronavirusul cunoaște un nou puseu îngrijorător la nivel planetar. În Europa există foarte mari temeri privind o explozie de noi cazuri de infectări și de o răspândire a noilor tulpini coronavius. Majoritatea statelor comunitare au luat măsuri de prevenție suficient de dure pentru a limita răspândirea pandemiei. România se găsește, de asemenea, în aceeași situație.

Ne puteți urmări și pe Google News