Marcel Ciolacu explică de ce au ieșit oamenii în stradă. Din disperare, din sărăcie, pentru că s-au săturat
- Nicolae Comănescu
- 30 martie 2021, 13:36
Președintele principalului partid de opoziție a ieșit la rampă, marți, cu un mesaj ce vizează evenimentele petrecute pe străzi, luni seară.
Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a comentat mișcările de protest care au cuprins România și luni seară. Politicianul a încercat să găsească explicații pentru nemulțumirile oamenilor și a adresat un mesaj alianței aflate al putere. Ciolacu a spus că oamenii au ajuns disperați din punct de vedere economic și nu mai pot supraviețui cu restricții.
Marcel Colacu despre proteste: „Oamenii simpli nu au slugi ca voi, care să le facă cumpărăturile”
„Nu mai încercați să vedeți politizare acolo unde e doar disperare, sărăcie și silă pentru modul în care guvernați!!! Nu pedepsiți un popor întreg pentru că nu sunteți voi în stare să închideți 5 cluburi care nu respectă regulile. Nu e vina oamenilor că ați pus statul român în genunchi și nu sunteți în stare de nimic!
Lumea a ieșit în stradă din disperare, din sărăcie și pentru că s-a săturat de voi și de aberațiile voastre! Le-ați distrus locurile de muncă! Le-ați ținut copiii fără școală! Le-ați închis afacerile! Oamenii simpli nu au slugi ca voi, care să le facă cumpărăturile. Oamenii simpli muncesc la ora la care voi închideți magazinele”. A scris Marcel Colacu pe contul de Facebook.
Soluția văzută de președintele PSD
Președintele PSD a mai spus că există și o soluție, cea a regândirii măsurilor restrictive impuse în ultima perioadă.
„Soluția nu e cea cu care sunteți obișnuiți, aruncarea vinei pe alții. Soluția este regândirea restricțiilor aberante introduse. Iar dacă voi nu sunteți în stare, este momentul ca președintele Iohannis, cel care v-a încredințat această guvernare eșuată, să revină de la plantat copaci și să-și asume responsabilitatea!
PS: Politicienii mă acuză că am spus că voi merge la Biserică de Paște, desigur respectând toate normele sanitare. Neomarxiștilor fără Dumnezeu, chiar și cancelarul Merkel a recunoscut că a greșit când s-a grăbit să le îngrădească nemților acest drept. Treaba voastră e să guvernați țara, nu să rescrieți Biblia.”, a spus Marcel Ciolacu.