Merkel amenință să lupte împotriva Covid-19 la nivel federal, în absența restricțiilor din statele federale

Merkel amenință să lupte împotriva Covid-19 la nivel federal, în absența restricțiilor din statele federale

20 MINUTOS (Spania), 29 martie 2021 - Cancelarul german Angela Merkel, a amenințat, duminică, că îşi va asuma lupta împotriva coronavirusului din țară, impunând controlul federal asupra măsurilor de încetinire a ratei infecției, ceea ce ar putea deschide ușa unui litigiu legal cu landurile, Merkel nefiind "mulţumită" din cauza  "neaplicării restricțiilor".

După ce a bătut în retragere cu privire la ideea unei închideri stricte, care a fost inițial dispusă pentru Paști, în urma criticilor, cancelarul a denunțat că cei 16 lideri ai statelor federale nu și-au respectat angajamentele stabilite, iar aceștia au autoritatea directă de a impune restricții.

Într-un interviu acordat canalului de televiziune german ARD, Merkel a avertizat că "nu putem continua astfel", considerând că ţara se află la "un moment de cotitură", și afirmând că nu a încetat încă să analizeze situația.

"Ne întâlnim la fiecare patru săptămâni și apoi continuăm ca până acum", a spus Merkel, care a îndemnat autoritățile locale să aplice măsurile aprobate până acum și să impună carantine, precum și interdicțiile de contact și telemunca.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit lui Merkel, "prin lege suntem obligați să contenim infecțiile. În prezent, nu avem nicio contenire" şi, dacă nu vor fi adoptate măsuri la nivel federal, trebuie să vă gândiți la modul în care acest lucru ar putea fi tratat la nivel federal în mod uniform".

Pentru a obține controlul asupra unei părți din politicile de sănătate publică ale statelor, Merkel ar folosi legea privind controlul bolilor infecțioase, a detaliat ea, pentru a "sparge al treilea val". "Putem reconstrui încrederea numai dacă guvernele federale și guvernele de stat acționează împreună", a adăugat cancelarul

 

Traducerea: Rodezia Costea/rcostea/czaharia