Joe Biden relansează strategia climatică a SUA. Invitație verde pentru Putin și Jinping

Joe Biden relansează strategia climatică a SUA. Invitație verde pentru Putin și Jinping

Preşedintele american i-a invitat pe omologii săi Xi Jinping și Vladimir Putin la un summit virtual privind schimbările climatice. Joe Biden vizează relansarea implicarea țării sale în politicile globale de mediu.

Preşedintele SUA Joe Biden i-a invitat pe omologii săi chinez Xi Jinping, respectiv rus Vladimir Putin la un summit virtual privind schimbările climatice. Acesta va fi organizat în 22 şi 23 aprilie, a declarat pentru AFP un oficial al Departamentului de Stat al SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.

Washingtonul revine în prima linie a luptei împotriva schimbărilor climatice

În total, 40 de lideri mondiali au fost invitaţi la această întâlnire-eveniment menită să marcheze revenirea Washingtonului în prima linie în lupta împotriva schimbărilor climatice. După cum se știe, fostul președinte Donald Trump a decis să se retragă din acordul de la Paris din 2015.

Biden le-a declarat reporterilor că nu a vorbit încă personal cu cei doi lideri mondiali despre invitație, “dar ei știu că sunt invitați”. Potrivit presei americane, summitul climatic face parte din efortul democratului de a ihclude modificările climatice printre prioritățile mandatului său. La prima sa conferință oficială de la debutul mandatului, Joe Biden i-a numit pe Xi și Putin „susținători ai autocrației"".

Ne puteți urmări și pe Google News

Summitul climatic va coincide cu Ziua Pământului și va precede reuniunea ONU de la Glasgow

Noul preşedinte ales al Statelor Unit şi-a anunţat intenţia de a organiza un summit privind schimbările climatice pe 22 aprilie, care să coincidă cu Ziua Pământului. Summitul este fixat chiar înainte de marea reuniune a ONU programată pentru noiembrie la Glasgow, în Scoţia.

Summitul va avea loc timp de două zile, în format virtual din cauza pandemiei. După cum a promis, Joe Biden a decis în prima sa zi la Casa Albă ca SUA să revină în acordul climatic de la Paris, din care predecesorul său a decis să se retragă. Revenirea primei economii a lumii, al doilea mare emiţător de C02, a devenit efectivă din 19 februarie. Această decizie a SUA înseamnă că aproape toate naţiunile planetei sunt acum părţi ale acordului semnat în 2015, conchide AFP.

Surse: APCBNC