Supremația lui Putin. Președintele s-a vaccinat cu un vaccin rusesc strict secret

Supremația lui Putin. Președintele s-a vaccinat cu un vaccin rusesc strict secret

Pe fondul suspiciunilor legate de vaccinarea sa anti-Covid mult întârziată față de restul liderilor lumii, președintele rus a surprins ca de multe alte ori.

Preşedintele rus Vladimir Putin (68 ani), a fost vaccinat marţi seara, în privat, împotriva COVID-19, a anunţat purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, fără a preciza vaccinul administrat, relatează AFP.

''Putin a fost vaccinat împotriva coronavirusului. Se simte bine. Mâine va avea o zi de lucru completă'', a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Ria-Novosti.

Este unul dintre ultimii lideri ai lumii care s-a vaccinat anti-Covid

Putin a primit prima doză de ser cu unul dintre cele 3 vaccinuri rusești autorizate în această țară,a relatat Moscow Times. Președintele s-a imunizat cu multă întârziere, lucru care a uimit pe toată lumea. În tot acest timp a lăudat vaccinul rusesc Sputnik V ca fiind cel mai bun din lume.

Vaccinarea sa a avut loc departe de camerele TV, anulând speculațiile că ar urma să se vaccineze în public pentru a descuraja scepticismul rușilor în vaccinurile rusești. “Pur și simplu nu i-a plăcut ideea de a fi vaccinat în fața camerelor”, a mai explicat Peskpv.

În mod paradoxal, în cele două decenii de când se află la conducerea fostului imperiu, Putin nu a fost niciodată intimidat de camerele de televiziune. Pe de altă parte, purtătorul său de cuvând nu a precizat care dintre cele vaccinurile rusești aprobate a fost folosit în cazul președintelui, Toate 3 sunt absolut de încredere, foarte bune și eficiente, a încheiat Dmitri Peskov. Potrivit unor surse de încredere, autocratul de la Kremlin a așteptat atât până ce i-a permis propria schemă de vaccinare.

Fostul agent secret nu a dorit să se vaccineze “ca maimuțele”

Publicația Kommersant a dat publicității și o afirmație cu tâlc a lui Putin, făcută în timpul unei reuniuni cu ușile închise cu jurnaliștii din februarie. Astfel, acesta ar fi zis că nu dorește să se vaccineze “ca maimuțele” în fața camerelor de televiziune. Este o aluzie fină la goana de băi de mulțimi cu care alți lideri ai lumii au însoțit momentul vaccinării anti-Covid.

De la începutul anului, campania de vaccinare în masă din Rusia se derulează într-un ritm mai lent decât cel așteptat. Se speră că imunizarea președintelui cu un ser de proveniență locală va impulsiona entuziasmul rușilor de a se vaccina la rândul lor. Numai aproximativ 4 milioane de ruși dintr-o populație de 144 milioane de persoane au primit până acum ambele doze. 2 milioane de ruși au primit prima doză.

Două treimi din ruși nu doresc să se vaccineze cu Sputnik V, vaccinul lăudat de Putin

Un sondaj de opinie recent arată că aproape două treimi din ruși nu doresc să se vaccineze cu Sputnik V, vaccinul mult lăudat de Putin. “Vaccinarea este desigur alegerea voluntară a fiecăruia”, a rostit enigmatic Putin în timpul unei emisiuni televizate luni seara. Comentariul său vine în contextul în care UE are rezerve serioase cu privire la Sputnik V.  În prezent vaccinul este în procedură de evaluare de către Agenția Europeană a Medicamentului.

Rusia a fost prima țară din lume care a înregistrat un vaccin Covid. În august 2020 a aprobat Sputnik V, dezvoltat de institutul de stat Gamaleya și de Fondul de Investiții Directe al Rusiei. Occidentul a comentat încă de la data lansării vaccinului că este doar un instrument de propagandă tipic rusească. Pe lângă Sputnik, Rusia a mai autorizat și vaccinurile KoviVak și EpiVacCorona.

Sursa: Moscow Times

Citește și  Unde a fost Putin în acest weekend. Imaginile care au devenit imediat virale pe Internet

Ne puteți urmări și pe Google News