Simularea examenului de bacalaureat 2021, amânată în 20 de licee din cauza carantinei
- Radu Balaj
- 21 martie 2021, 18:01
La Timișoara, și alte două localități, în care rata de infectare este ridicată, peste 3.400 de elevi de clasele XII și XIII vor susține simularea examenului de bacalaureat în perioada 12-16 aprilie 2021. Simularea examenului de bacalaureat trebuia să aibă loc luni, dar la 20 de unități de învățământ s-a decis amânarea acesteia.
Peste 3.400 de elevi de clasele a XII-a şi a XIII-a din Timişoara şi din alte două localităţi, în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 este ridicată, vor susţine probele scrise din cadrul simulării examenului de bacalaureat în perioada 12-16 aprilie, relatează Agerpres .
La 20 de unități de învățământ liceal din Timiș s-a decis amânarea simulării examenului de bacalaureat
Din totalul de 37 de unităţi de învăţământ liceal din judeţul Timiș, care trebuiau să înceapă simulările de luni, la 20 dintre ele s-a decis amânarea simulării examenului de bacalaureat. Unitățile de învățământ sunt aflate în localitățile Timişoara, Giroc şi Lovrin.
Decizia de amânare a simulării a fost luată duminică, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş.
Pentru luarea deciziei s-a ţinut cont de actuala situaţie epidemiologică de la nivelul judeţului Timiş, care are o rată de infectare ridicată cu virusul COVID-19 (6,01), respectiv de la nivelul municipiului Timişoara (8,19), se arată într-un comunicat al IŞJ Timiş.
În Timișoara sunt 2.635 de elevi de clasa a XII-a și 723 de clasa a XIII-a
În orașul Timişoara sunt 2.635 de elevi de clasa a XII-a şi 723 de clasa a XIII-a (total 3.358). În Giroc 29 de elevi de clasa a XII-a, iar în Lovrin, 46 de elevi.
Conform IŞJ Timiş, măsura de amânare a simulărilor este luată în baza unor ordine ale Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii din luna martie 2021.
Se mai precizează că în judeţul Timiş, pentru celelalte 17 unităţi de învăţământ liceal, simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat se desfăşoară conform calendarului stabilit la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, în perioada 22-25 martie 2021. Astfel, luni vor intra în simulările de Limba şi literatura română 1.499 de liceeni, din care 1.254 de elevi de clasa a XII-a şi 245 de clasa a XIII-a.