Proiecte de lege importante, adoptate miercuri. Ce alegeri vor putea să facă românii

Proiecte de lege importante, adoptate miercuri. Ce alegeri vor putea să facă românii Sursa foto: arhiva EVZ

Așa cum era de anticipat încă de săptămâna trecută, vârsta de pensionare a fost prelungită oficial până la 70 de ani.

Vârsta de pensionare a fost prelungită până la 70 de ani. Ministrul Muncii a dat noi detalii, miercuri, despre noile condiții în care pensionarii se pot reangaja după îndeplinirea vârstei legate de pensionare, relatează Antena 3.

Vârsta de pensionare a fost prelungită până la 70 de ani. 35.000 de persoane cumulează pensia cu salariul în sistemul public

Miercuri, ministrul Raluca Turcan a anunţat că în şedinţa de Guvern au fost adoptate două proiecte de acte normative, respectiv un memorandum. Unul dintre respectivele acte normative adoptate proclamă posibilitatea continuării activităţii la persoanele care împlinesc vârsta de pensionare, în cazul în care doresc să lucreze în instituţiile de stat.

Potrivit ministrului Muncii, există 35.000 de persoane în sistemul public, care cumulează pensia cu salariul. În domeniul public şi privat, sunt 102.000 de persoane în total, care au optat în vederea cumulării  pensiei şi salariului.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Am adoptat astăzi, în primă lectură, două proiecte acte normative şi un memorandum. O măsură privind continuarea activităţii la persoanele care împlinesc vârsta de pensionare. Iar pe de altă parte pentru părinţii aflaţi în concediu de creştere a copilului.

Pensionarii pot opta pentru continuarea muncii până la 70 de ani, la stat și la privat

Primul act prevede posibilitatea continuării activităţii pentru persoanele care împlinesc vârsta de pensionare. Vorbim despre persoanele care odată ce au îndeplinit vârsta de pensionare pot să opteze, la cerere, să lucreze până la vârsta de 70 de ani.

Îşi pot prelungi activitatea atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat. Anii munciţi în plus conduc la recalcularea pensiei în sistemul public de pensii. Un salariat care a ajuns la vârsta de pensionare va depune o cerere. Iar pentru sectorul public - când o persoană optează pentru prelungirea activităţii se suspendă dreptul la pensie.

Cei care cumulează pensie cu salariul la stat au un termen de 30 de zile să opteze. Angajaţii sunt obligaţi să îi anunţe, în caz contrar sunt amendaţi", a declarat Raluca Turcan.

Ce persoane sunt exceptate de la regulă. Soluții posibile pentru a fi plătite în continuare

"Proiectul de lege reglementează şi situaţia persoanelor care au calitatea de pensionari, în momentul de faţă şi care pot să opteze să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani. Există câteva excepţii: persoanele alese în funcţii publice, cele alese în baza Constituţiei, persoanele plătite cu drepturi de autor, personalul didactic plătit cu ora, asistenţii maternari şi îngrijitorii personali, membrii Academiei Romane", a precizat ministrul Muncii. Demnitarul a anunțat, săptămâna treută, că pentru aceste categorii se caută soluții. Una dintre ele este plata cu ora în cazul cadrelor didactice, cum a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.