Noul MIE-Digital, la orizont. Digitalizarea în sectorul energiei și transporturilor aprobată de instituțiile UE

Noul MIE-Digital, la orizont. Digitalizarea în sectorul energiei și transporturilor aprobată de instituțiile UE

Parlamentul și Consiliul European au ajuns la un acord în privința Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE), în valoare de 33,7 miliarde de euro. Comisia Europeană a salutat momentul.

Comisia Europeană salută acordul la care au ajuns Parlamentul European şi Consiliul în legătură cu propunerea privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE), în valoare de 33,7 miliarde de euro, ca parte a următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, informează un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres .

MIE sprijină investițiile în rețelele europene de infrastructuri din sectorul digital, energetic și al transporturilor

Programul privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei sprijină investițiile în rețelele europene de infrastructuri din sectorul digital, energetic şi al transporturilor. El va sprijini dubla tranziție verde şi digitală, contribuind la realizarea ambițioaselor obiective ale Pactului verde european şi ale deceniului digital, mai precizează sursa citată.

De asemenea, programul va sprijini obiectivele Strategiei pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă, punând bazele abordării prin care sistemul de transport al UE îşi poate realiza transformarea verde şi digitală şi poate deveni mai rezilient la crizele viitoare. În Pactul verde european se prevede o reducere cu 90% a emisiilor până în 2050.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Mecanismul pentru interconectarea Europei este esenţial atât pentru finalizarea reţelei transeuropene de transport (TEN-T), cât şi pentru transformarea acesteia într-o reţea mai verde şi mai digitală. Mecanismul va servi la crearea de conexiuni de transport transfrontaliere critice, va reorienta o parte mai mare a traficului către căile ferate şi căile navigabile interioare şi va stimula integrarea multimodală.

Trebuie să dispunem de un sistem de transport mai inteligent, mai sustenabil şi mai rezistent la crize, iar MIE va juca un rol-cheie în îndeplinirea acestui deziderat", a afirmat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Comisar pentru piața internă, Thierry Breton:”Noul MIE-Digital va fi unul dintre instrumentele noastre cheie”

Comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, a declarat: "Conectivitatea transfrontalieră avansată este un element fundamental al economiei noastre, care sprijină tranziţia digitală şi verde a Europei, pe măsură ce avansăm în deceniul digital.

Noul MIE-Digital va fi unul dintre instrumentele noastre cheie pentru sprijinirea conexiunilor transfrontaliere prin fibră şi a celor 5G, asigurând faptul că toţi cetăţenii şi toate întreprinderile vor beneficia de servicii digitale inovatoare şi de sporirea numărului locurilor de muncă şi a oportunităţilor sociale şi economice".

Acordul convenit urmează să fie aprobat oficial atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul European.