Idila neașteptată din curtea Antenei 1. Răzvan și Ramona flirtează zilnic
- Radu Balaj
- 6 martie 2021, 22:00
În curtea televiziunii Antena 1, în primăvara acestui an, a început să se înfiripe o idilă neașteptată. Vorba cântecului popular: ”La Obreja-ntr-o grădină”... Răzvan Simion și asistenta matinalului, Ramona Olaru, se pare că au devenit îndrăgostiți.
O idilă neașteptată ar fi început să înflorească, în această primăvară, în curtea televiziunii Antena 1. Unul dintre cei mai sexy și mai carismatici prezentatori ai postului și una dintre cele mai frumoase vedete feminine de la noi ar fi fost surprinși flirtând foarte des, chiar de către colegii lor de trust. Este vorba despre Răzvan Simion și despre asistenta matinalului, Ramona Olaru, relatează CanCan .
Idila din curtea Antenei 1: Răzvan Simion și Ramona Olaru
Sursa citată a prezentat ce au dezvăluit surse de încredere din Antena 1, în exclusivitate: „Răzvan are o viață cam complicată. A divorțat, apoi s-a despărțit de noua iubită – fata brunetă – , dar încă mai primește mesaje de la fosta – artista Lidia Buble. De altfel, Lidia i-a postat câteva mesaje chiar după ziua de Sfântul Valentin”.
Dacă, în urmă cu câteva săptămâni, mai precis pe 15 februarie, CanCan anunța că Răzvan Simion s-ar fi despărțit de bruneta de 20 de ani cu trup și chip de model, cu care și-a petrecut ultimele luni după despărțirea de Lidia Buble, ei bine, o nouă informație vine să dea totul peste cap, mai precizează sursa citată.
Conform unor surse din cadrul echipei „Super Neatza”, asistenta de la matinal, Ramona Olaru, s-ar fi despărțit și ea de iubit, mai precis de Cuza. Ea, spun persoane din anturajul lor, „ajunsese să se certe din orice” cu el.
”Între Simion și Ramona mereu a fost o atracție”
„Între Simion și Ramona mereu a fost o atracție, dar amândoi, atunci când au început să colaboreze îndeaproape, erau băgați în alte relații. El era cu Lidia, care este o persoană foarte geloasă, iar ea era cu artistul Cuza.
Așa că Răzvan și Ramona au fost, la început, doar prieteni și colegi. Cei doi își fac însă de câteva luni tot felul de complimente și flirtează pe culoarele televiziunii; ori s-a întâmplat ceva între ei, ori e pe cale să se întâmple”, ne-a dezvăluit unul dintre oamenii angajați la matinal.
Un astfel de episod romantic a fost dezvăluit publicului la TV, în direct, chiar de către colegul lui Răzvan, Dani, în urmă cu câteva zile. „Am auzit că o complimentezi pe Ramona. Te-am auzit pe coridor cum îi spui că ce bine îi stă nouă coafură, cu breton”, a spus Dani Oțil. El a sugerat oarecum că, având cealaltă jumătate, nu ar putea să flirteze cu colegele.
”Răzvan și Ramona flirtează zilnic”, mai spune CanCan
„Răzvan si Ramona flirtează zilnic: «Ne-am îmbrăcat la fel azi», «Îți stă foarte bine», «Azi este totul despre tine, Ramona» etc”, au mai spus sursele CanCan.
Aceleași surse au dezvăluit că relația dintre cei doi ar fi chiar foarte strânsă. Amândoi sunt însă timizi, la început, de teamă să nu o dea în bară. Mai ales că sunt colegi... , a observat CanCan .