Afaceri picante pentru firmele de casă ale unui primar: Coaforul care livrează mâncare în şcoli
- Andreea Vlad
- 24 februarie 2021, 23:46
La adresa primarului dintr-o comună din județul Prahova, au fost lansate acuzaţii de afaceri suspecte cu firmele sale de casă. O serie de coincidențe s-au semnalat în sistemul de achiziționare a unor contracte publice.
Afaceri picante pentru firmele unui primar! Primarul PNL al comunei Târgşoru Vechi din Prahova este acuzat de o parte dintre consilierii locali că a acordat un contract pentru livrarea de mâncare în şcoli unui coafor. Interesant este că, până acum câteva zile, coaforul a aparţinut soţiei edilului. Există suspiciuni şi în privinţa unui alt contract, unde firma câştigătoare are sediul social la aceeaşi adresă cu restaurantul fiului primarului. În apărarea sa, edilul susține că este vorba doar despre un război politic.
În comuna Târgşoru Vechi, anumiţi consilieri afirmă că primarul atribuie contracte în ritm accelerat unor firme care au legătură cu soţia şi fiul acestuia. "La prima licitaţie sediul social al firmei care a câştigat licitaţia este fix în acelaşi loc în care este şi restaurantul fiului primarului", a declarat consilierul local Mirela Oprea.
Afaceri picante pentru firmele unui primar! Contract prin încredințare directă în doar 10 minute
Situaţia primarului a ieşit la iveală, după ce pe 14 octombrie, orimăria a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice un anunț de achiziție a unor servicii de catering pentru școli. Elevii din ciclurile primar și gimnazial din comună urmau să beneficieze de o masă care să includă felul I, felul II și desert.
15 minute mai târziu de la publicarea anunțului a răspuns firma ofertantă, SC Dekprime Arena SRL. Funcționarului din primărie care a lansat cererea i-a luat doar 10 minute să dea contractul, prin încredințare directă, firmei menționate.
"Atunci când am căutat în SEAP ne-a atras atenţia numele societăţii, care seamănă destul de mult cu numele pe care îl are societatea fiului primarului", a spus Cristi Purice, consilier local
Primarul invocă o simplă respectare a legii: Puteau să vină 10 oferte, de ce nu au venit?
O coincidenţă, însă, pentru biroul de achiziţii din cadrul primăriei. Instituția consideră că este o simplă respectare a legii şi a atribuirii de contracte în urma unor licitaţii transparente.
"Deci puteau să vină 10 oferte. de ce nu au venit? Au venit 2. Şi s-au legat de faptul că a venit cu oferta mai bună o fostă firmă a actualei mele soţii. În momentul procedurii deschiziei şi în momentul adjudecării contractului această firma nu mai avea nicio legătură cu soţia mea. Acum se leagă de trecut", a spus pentru Antena 3 Nicolae Drăgan, primar Târgşoru Vechi.
Primăria a recurs la o procedură rară pentru un contract cu o școală din Strejnicu
Ulterior, primăria a apelat la o procedură mai puțin obișnuită pentru un contract similar cu școala din Strejnicu. Pe 25 ianuarie a postat un anunț ascuns pe site, în care cerea firmelor să se înscrie timp de 4 zile. Valoarea anunțată a serviciului era de 238.784 lei fără TVA, fără să se menționeze însă despre ce e vorba.
"Conform anexei 2 din legea 98 se pot face achiziţii ofline, perfect legale. A stat 5 zile pe site-ul primăriei", a explicat primarul. "Eu lucrez ca bucătar şef, am 20 de ani de experienţă, am luat o parte de catering şi particip acum la încă o licitaţie", a spus un chef bucătar.
Aceasta nu este singura achiziție suspectă făcută de primăria condusă de Nicolae Drăgan, aflat la al patrulea mandat. Este vorba de alte două societăți comerciale, care au aparținut primarului și soției acestuia,
Sursa: Antena 3