Mărțișoarele și florile, interzise în școli. Pandemia lovește în tradițiile de primăvară

Mărțișoarele și florile, interzise în școli. Pandemia lovește în tradițiile de primăvarăSursa foto: Arhiva Evz

Mărțișoarele și florile vor fi interzise în școli, anul acesta, din cauza pandemiei provocată de coronavirus, conform unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății.

Mărţişoarele și florile sunt interzise în şcoli.

Măsura a fost adoptată prin ordin al miniştrilor Educației și Sănătății. Elevii nu vor mai putea împărți mărțișoare și flori în școli. Pandemia de coronavirus afectează și această tradiție de care s-au bucurat generații întregi de copii și dascăli.

Decizia de interzicere a mărțișoarelor și a florilor în școli a fost adoptată printr-un ordin comun al ministerelor Sănătății și Educației. Conform acestui ordin, în actualul context epidemiologic este interzis schimbul de obiecte personale. Or, mărțișoarele, florile și alte mici cadouri oferite de 1 și 8 martie intră în aceste categorii.

„Trebuie să avem în vedere că anul ăsta pe locul 1 este siguranţa noastră, a tuturor. Nu putem să ne imaginăm că vom impune reguli de genul ofer un mărţişor cu mănuşa chirurgicală în mâna sau dezinfectează-l înainte.”, a declarat Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației, conform Știrile Pro TV.

Mărțișoarele și florile interzise în școli

Copiii pot oferi, în schimb, atenţii și felicitări virtuale, pe care le vor transmite profesoarelor și învățătoarelor.

Pe de altă parte, profesorii susțin că vor marca aceste zile în alte moduri, astfel încât să nu fie nevoie de încălcarea restricțiilor.

Potrivit spuselor acestora, copiii vor crea mărțișoare și le vor duce acasă, păstrându-le ca amintire. Nu vor fi lăsați să le schimbe între ei, așa cum se întâmpla în anii trecuți. În ce privește împărțirea florilor, nu se pune problema.

„Ei vor crea mărtişoare, colegele cu copiii, nu îşi schimba între ei, le duc acasă, le ţin ca şi amintire. Nu se pune problema oferirii de flori”, a relatat Letiția Neamțu director școală, conform sursei citate.

Comerțul cu mărțișoare lovit de pandemie

Interdicția oferirii florilor și mărțițoarelor de 1 și 8 martie, lovește puternic în comercianți. Mare parte a comerțului cu flori și mărțișoare, în această perioadă, se baza pe copii și părinții lor. Acum, aceștia sunt nevoiți să-și reducă afacerile sau chiar să le închidă.

Din cauza ordinului comun al celor două ministere, meşteşugarii şi florăresele se tem că vânzările lor vor avea de suferit. Mărțișoarele și florile interzise în școli.