Când scăpăm de actualul val de ger. Prognoza meteo pentru următoarea lună
- Dragos Manea
- 12 februarie 2021, 17:54
Meteorologii de la ANM prezintă prognoza meteo pentru următoarea lună. Se pare că temperaturile cresc așa cum ne-am fi așteptat.
Când scăpăm de actualul val de ger. Prognoza meteo pentru următoarea lună nu aduce vești bune. Meteorologii de la ANM au prezentat vineri prognoza meteo pe o lună.
Intervalul începe pe 15 februarie și se încheie pe 22 februarie 2021.
Cei de la ANM au divizat acest interval în perioade de câte o săptămână și arată că temperaturile se mențin sub normalul perioadei.
Chiar dacă inițial s-a crezut că vremea se va îmbunătăți după acest weekend friguros, se pare că nu este așa.
Temperaturile continuă să scadă în următoarea perioadă și se vor menține sub normalul perioadei chiar și în luna martie.
Când scăpăm de actualul val de ger. Prognoza meteo pe o lună
Interval: 15 – 22 februarie 2021
În această perioadă, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale acestei perioade. Răcirea va fi resimțită la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din vestul și nordul țării.
Interval: 22 februarie – 1 martie 2021
Se pare că vremea se menține rece și în prima zi de primăvară. 1 martie aduce temperaturi destul de scăzute.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval. Acest lucru este valabil pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice și sud-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
Cum va fi vremea de Ziua Internațională a Femeii?
Interval: 1 - 8 martie 2021
Temperaturile medii ale aerului în prima săptămână din Martie vor fi mai scăzute decât media perioadei.
În extremitatea de nord-est se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil ușor deficitar în regiunile extracarpatice.
Când scăpăm de actualul val de ger. Interval: 8 - 15 martie 2021
În a doua săptămână a lunii martie, mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil ușor mai coborâte în regiunile estice.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui deficit local, în sud-vest, centru și la munte, arată ANM.