Kovesi va lucra cu șase procurori români. Anunț de la Parchetul European

Kovesi va lucra cu șase procurori români. Anunț de la Parchetul European

Kovesi va lucra cu șase procurori români. Cei șase sunt: Dana-Manuela Ana, Camelia-Elena Grecu, Constantin Irina, Jean-Nicolae Uncheşelu, Dana-Cristina Bunea şi Florin Bogdan Munteanu.

Kovesi va lucra cu șase procurori români. Propunerile pentru primii şase procurori delegaţi de România la Parchetul European (EPPO), au fost acceptate de Colegiul EPPO.

Anunțul privind acceptarea tuturor celor șase propuneri transmise de Ministerul Justiţiei (MJ), ca urmare a procedurii de selecţie organizată pe 29 ianuarie, a fost făcut miercuri, de MJ.

Kovesi va lucra cu șase procurori români

„Avem, aşadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuţii de urmărire penală. Acum ne vom concentra pe aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

„România a fost printre primele state care au susţinut înfiinţarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât şi în etapele de operaţionalizare a noului organ jurisdicţional al Uniunii. EPPO va avea un rol esenţial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene”, se mai arată în document.

Activitatea operaţională a EPPO ar putea începe în curând. Misiunea Parchetului european va fi importantă în perioada următoare, când vor fi disponibile fonduri semnificative din bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027. Suma totală se ridică la 1.074,3 miliarde euro. Iar pachetul de redresare post-pandemic Next Generation EU are o valoare de 750 miliarde euro.

Cine sunt cei șase procurori

Ministerul Justiţiei a anunţat, pe 29 ianuarie, că a selectat şase candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România. Este vorba despre Dana-Manuela Ana, Camelia-Elena Grecu, Constantin Irina şi Jean-Nicolae Uncheşelu - Direcţia Naţională Anticorupţie, Dana-Cristina Bunea - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Florin Bogdan Munteanu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Acești procurori delegaţi vor acţiona în numele Parchetului European în statele lor. Ei vor avea competenţe similare cu procurorii naţionali în ceea ce priveşte investigaţiile, urmăririle penale şi trimiterea în judecată.

Parchetul European este condus de Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef al DNA. EPPO, înfiinţat în aprilie 2017, este o structură a UE bazată pe procedura de cooperare consolidată, la care participă doar statele membre care doresc. În prezent, 22 de state membre UE au ales să participe, printre care şi România.

Ce atribuții are EPPO

Rolul Parchetului European este de a întări colaborarea pentru investigarea şi urmărirea penală în cazul unor infracţiuni care afectează bugetul UE. Frauda, corupţia, spălarea de bani și frauda transfrontalieră în materie de TVA sunt câteva dintre infracțiunile vizate de EPPO.

Această structură va face investigaţii transfrontaliere în cazuri de fraudă cu fonduri UE de peste 10.000 de euro. La cazurila de fraudă în materie de TVA transfrontalier, suma minimă este de 10 milioane de euro.

Parchetul European (EPPO) este format dintr-un procuror-şef european, un colegiu al procurorilor, procurori europeni delegaţi şi camere permanente.