Romprest va finața din bani proprii adăpostul Odăi. Clotilde Armand se răzbună pe câini
- Mihnea Talau
- 8 februarie 2021, 20:42
Compania Romprest a anunțat, luni, că va îngriji pe cheltuiala proprie câinii din adăpostul Odăi până la soluționarea litigiului cu Primăria Sectorului 1. „Animalele fără stăpân nu trebuie să devină victime colaterale în războaiele politice ale primarului Sectorului 1, doamna Clotilde Armand”, se arată în comunicatul societății.
Romprest va finața din bani proprii adăpostul Odăi. Anunțul survine după ce Primăria Capitalei a anunțat că ASPA va prelua îngrijirea celor 750 de câini din adăpostul Odăi.
Clotilde Armand a decis închiderea adăpostului Odăi
Edilul Clotilde Armand, după ce a tăiat finanțarea spitalelor, a decis și că „adăpostul Odăi trebuie închis urgent!”.
„În contextul problemelor care au apărut între compania Romprest Service și Primăria Sectorului 1 și pentru a nu risca să rămână fără îngrijire câinii de la adăpostul Odăi, am solicitat ca ASPA (din subordinea Primăriei Capitalei) să asigure serviciul, astfel încât animalele fără stăpân să fie protejate. Am primit mai multe semnale și din partea unor ONG-uri pentru a colabora, în sensul asigurării, în continuare, a adăpostului, hranei și îngrijirii acestora”, a scris Nicușor Dan, cu o zi în urmă, pe Facebook.
Astfel, Romprest anunță că va îngriji pe cheltuiala sa câinii din adăpostul Odăi până la soluționarea litigiului cu Primăria Sectorului 1, considerând că nu este normal ca bietele animale să sufere din cauza războaielor primarului Clotilde Armand.
Iată și comunicatul Romprest de luni:
„Romprest va îngriji pe cheltuiala sa câinii din adăpostul Odăi până la soluționarea litigiului cu Primăria Sectorului 1.
În urma îngrijorării publice cu privire la soarta celor 750 de câini aflați în adăpostul Odăi, Societatea Romprest a decis astăzi să suporte din resurse proprii, până la soluționarea litigiului cu Primăria Sectorului 1, cheltuielile necesare pentru funcționarea acestui adăpost. Hrănirea și îngrijirea câinilor din centru de îngrijire Odăi vor fi asigurate în continuare de către angajații Romprest, astfel încât, până la deblocarea situației, nici un animal să nu aibă de suferit. Considerăm că animalele fără stăpân nu trebuie să devină victime colaterale în războaiele politice ale primarul Sectorului 1, doamna Clotilde Armand. Sperăm că situația juridică a adăpostului să revină cât mai curând la normal.
Mulțumim Primăriei Generale a Capitalei pentru disponibilitatea de a prelua temporar finanțarea adăpostului Odăi. Însă societatea noastră a decis să își asume ea cheltuielile legate de îngrijirea câinilor fără stăpân. Îi asigurăm pe toți iubitorii de animale din București că acestea vor fi la fel de bine îngrijite ca și până acum și că societatea Romprest va colabora cu autoritățile locale ori de câte ori va fi nevoie pentru ca animalele fără stăpân să aibă parte de îngrijirea pe care orice ființă o merită”.