Nicușor Dan, despre problema spitalelor: Nu poate Clotilde, le iau eu

Nicușor Dan, despre problema spitalelor: Nu poate Clotilde, le iau euSursa foto: arhiva EVZ

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că există dorinţa, în ultima vreme, a transferului unor obiective dificil de administrat către Municipalitate, arătând că vrea să le administreze, cu condiţia să i se asigure banii necesari.

El a făcut această precizare după ce Consiliul Local Sector 1 a decis în şedinţa de miercuri să adopte un proiect privind transmiterea din administrarea Consiliului Local a terenurilor şi clădirilor aferente unui număr de patru spitale în administrarea unităţilor sanitare publice respective. Cele patru spitale sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice.

Ce a dezvăluit Nicușor Dan despre proiectele de la Primăria Capitalei

"Înţeleg că există dorinţa, în ultima vreme, a transferului unor obiective dificil de administrat, către Primăria Capitalei. Eu sunt absolut deschis să administrez cât mai multe lucruri care privesc calitatea vieţii bucureştenilor, doar să fie asigurată finanţarea către Primăria Municipiului Bucureşti pentru asta. Dacă cineva nu se poate ocupa de aceste proiecte şi instituţii din Capitală, atunci eu declar că vreau să le administrez împreună cu echipa Primăriei, cu condiţia să ni se asigure banii necesari", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Clotilde Armand și-a explicat decizia controversată

Primarul Clotilde Armand a declarat joi că acele patru spitale au trecut din administrarea Sectorului 1 în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru că există o decizie a Curţii de Conturi în acest sens.

"Circulă de aseară (pe mai multe posturi de televiziune conduse de turnători sau fugari deveniţi milionari după ce au jefuit Statul Român) o informaţie falsă despre şedinţa de Consiliu Local din Sectorul 1. Ştiu, a fost un adevărat festival al calomniei. Aşa se întâmplă atunci când USL trăieşte şi ai curajul să te lupţi cu el. Semn bun! Multă lume este revoltată auzind ştirea cum că eu am tăiat finanţarea de la 4 spitale din Bucureşti. Fals, fals, fals! Nu s-a tăiat nimic. În şedinţa de ieri s-au trecut 4 spitale din administrarea Sectorului 1 în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Ştiţi de ce? Pentru că există o decizie a Curţii de Conturi care ne spune asta", a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News