Procentul persoanelor infectate cu COVID-19 în Bulgaria a crescut din nou 

 Procentul persoanelor infectate cu COVID-19 în Bulgaria a crescut din nou 

Procentul testelor pozitive pentru COVID-19 a crescut în ultimele 24 de ore, în Bulgaria, comparativ cu ziua precedentă, arată datele Portalului de informații centralizate. La ora 00:00, au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi, la 8.084 de teste efectuate, ceea ce reprezintă un procent de 17,8% de teste pozitive. Marți, la mult mai puține teste efectuate, 2369, au fost găsiți infectați 337 de pacienți, ceea ce reprezintă 14,2%.

În prezent, cazurile active din țară sunt în total 76.684. Numărul celor spitalizați scade și este de 5.023, față de aproximativ 7.000 acum 10 zile. 474 dintre acești pacienți se află în secții de terapie intensivă.

Cei vindecați în ultimele 24 de ore sunt în număr de 2.919, iar cei morți sunt 154, ceea ce a adus numărul total de morți care au avut o infecție cu coronavirus în Bulgaria la 7.405. Sofia are din nou cele mai multe infectări din ultimele 24 de ore - în total 246 de persoane. Urmează regiunile Varna (171) și Plovdiv (128). Toate celelalte regiuni au raportat mai puțin de 100 de infectați, Smolian (8), Razgrad (11), Montana (12), Vidin (16), în Kârdjali (17) fiind cei mai puțini.

https://segabg.com/hot/procentut-na-zarazeni-covid-19-u-nas-pak-trugna-nagore 

Traducerea: Mirela Petrescu/pmirela/cciulu

Ne puteți urmări și pe Google News