Care este diferența între Dragoste și Înțelegere în cuplu. O dezbatere interesantă a apărut între doi ziariști cunoscuți: Mirel Curea și Marcela Feraru.
"În satul din care mă trag eu, o amărăciune pierdută prin sudul Olteniei, sat sărac și ars de soare, răscolit de colbul câmpiilor purtat de vânturi secetoase, atunci când vreun mort era dus la groapă, om ori muiere, țăranii compătimeau deopotrivă pe cel dus și pe cel rămas mai pe urmă cu vorbele “săracii, ce bine se înțelegeau!” Ce bine se înțelegeau, nu ce mult se iubeau!", scrie Mirel Curea, într-un comentariu pus pe pagina de FB a jurnalistei Marcelei Feraru.
Aceasta se minuna de o întâmplare cu o domnișoară japoneză, rezidentă în Franța "s-a îndrăgostit de un francez care a cerut-o de nevastă. Hiromi (coafeza mea ) părea destul de nemulțumită : jumătate din cuplurile mixte ajung la divorț. « Francezii o tin cu mon 
coeur și ma chérie si mon amour, dar asta nu înseamnă nimic » îmi spune ea. O întreb daca japonezii nu își spun niciodată cuvinte dulci. Ea zice că nu! Cum e posibil asa ceva?! Si cum să trăiești o viață lângă cineva care nu găsește nici măcar un singur cuvânt tandru?
coeur și ma chérie si mon amour, dar asta nu înseamnă nimic » îmi spune ea. O întreb daca japonezii nu își spun niciodată cuvinte dulci. Ea zice că nu! Cum e posibil asa ceva?! Si cum să trăiești o viață lângă cineva care nu găsește nici măcar un singur cuvânt tandru?
Si totuși, cuplurile japoneze sunt mult mai stabile. Cred că vin de pe alta planeta."
Mirel Curea a mai povestit: "De iubit, se iubeau flăcăii cu fecioarele, duminica, la horă, în deal, sau când se strigau pe la porți seara, pentru câte o șușoteală înfiorată, vegheată de ochii îngrijorați ai mamei, din dosul geamurilor afumate de lămpile cu gaz și în spaima biciului tatălui. Flăcăii se mai tăiau cu cuțitele pentru câte o codană, fetele mai fugeau de acasă cu câte un flăcău, câte cineva își mai lua lumea în cap, de rușine că cel ce-i căzuse cu drag lua pe altcineva.
Venea vremea când în alaiul satului tinerii mergeau la altar. După care, iubirea li se transformă în altceva. În ce? Nu știam pe atunci! Dar ce vedeam era ca, după ce se luau, unii, nu toți, începeau „să se înțeleagă”, să facă împreună „casă bună”, să-și ridice copiii, să-și salte sporul gospodăriei, să-și fie sprijin și îndemn. Despre aceștia se spunea, când le venea rândul la cele veșnice, ca și despre cel rămas pe urma celui plecat, „bieții, ce bine se înțelegeau!”, niciodată “ce mult se iubeau”.
Nu mi-a dat nicicând prin minte, să-i întreb pe bunicii mei dacă se iubesc. Sau dacă sunt fericiți. Bunicul ne povestea seara, la focul din vatră, ceva de pe front sau de pe câmp, o întâmplare cu tâlc întotdeauna, bunica se uita mândră la el, apoi tot ea recita o strofă dintr-o poezioară naivă în timp ce bunicul îi arunca o privire binevoitor-ironică.
Nu și-au supraviețuit mult, unul altuia. S-au dus „sus, în deal”, la Dumnezeu, senini, împăcați și grăbiți să se însoțească la loc. Bine se mai înțeleseseră! Cu temeinic rost mai trăiseră! N-am auzit niciodată de la ei, sau de la cei ca ei, cuvintele „fericire” și „iubire”. Deși erau în stare din moși-strămoși să moară pentru glie și, când se întâmpla asta, nevestele tinere deveneau văduve cu broboade negre pentru tot restul zilelor lor."
Recomandările noastre
