Transformarea digitală este calea spre asigurarea unui viitor prosper și sustenabil al Europei.
Europa se află într-o competiție mondială aprigă și are nevoie să investească în infrastructuri digitale de bază astfel încât să devină lideră în transformarea digitală pentru a face față provocărilor globale și comunitare.
Acțiunile propuse de UE pentru a dezvolta capacități digitale esențiale vor fi realizate prin investiții comune cu Statele membre în infrastructuri de ultimă generație și în modernizarea și consolidarea capacităților existente la nivel comunitar și național.
În acest context, Comisia europeana a propus recent Multiannual Financial Framework (Cadrul Financiar Multianual), programul Uniunii europene destinat să accelereze redresarea economica și tranformarea digitală a țărilor europene.
Cu un buget de 7,5 miliarde de euro, programul urmărește să dezvolte, în perioada 2021-2027, capacitățile digitale ale UE și să faciliteze implementarea pe scară largă a tehnologiilor digitale, care vor fi utilizate de cetățeni, administrații publice și companii. El va accelera investițiile în super-computere, inteligență artificială, securitate cibernetică, competențe digitale avansate și va facilita utilizarea amplă a capacității digitale la nivel economic și societal.
Programul va aloca 2,2 miliarde euro pentru super-computere și capacități de prelucrare date, în scopul creșterii utilizării acestora în domenii de interes public cum ar fi sănătatea, mediul, industria și întreprinderile mici și mijlocii.
Investițiile în Inteligența Artificială se vor ridica la 2,1 miliarde euro în scopul utilizarii IA de către adminstrația publică și companii în domenii precum sănătatea și transporturile.
Cybersecurity va primi 1,7 miliarde euro pentru coordonarea infrastructurilor din Statele Membre și dezvoltarea capacităților de comunicații optice și a infrastructurilor de comunicații cuantice.
Programul vizează dezvoltarea competențelor digitale avansate și a capacităților în Statele Membre și în sectorul privat pentru atingerea unui nivel înalt de securitate a rețelelor și sistemelor informaționale.
Circa 580 milioane euro vor fi alocați pentru dezvoltarea competențelor digitale avansate în scopul oferirii de programe specializate de training pentru viitorii experți în domenii precum Inteligența Artificială, cybersecurity, super-computere și, în paralel, pentru digitalizarea forței de muncă actuale în domenii cheie.
Peste 1,1 miliarde euro vor fi alocați pentru asigurarea utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale în economie și societate. Astfel, se urmărește sprijinirea digitalizării în domenii precum sănătatea, cultura, Pactul verde european și Orașele inteligente.
Programul DIGITAL EUROPE vizează dezvoltarea rețelei European Digital Innovation Hubs încercând să înființeze câte un centru de inovații în fiecare regiune, pentru ca administrația publică și companiile să beneficieze de oportunitățile oferite de tehnologiile digitale.
Fonduri europene pentru IMM-urile din România
În cadrul finanțărilor europene, Uniunea europeană pune la dispoziția întreprinderilor mici și mijlocii din România fonduri cu sume cuprinse între 30.000 și 100.000 euro în scopul digitalizării, pe care companiile le pot accesa începând cu luna februarie 2021.
Aceste fonduri sunt destinate finanțării proiectelor care prevăd soluții ERP, de conectare la platforme de eCommerce, marketing digital, dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților în scopul creșterii productivității și competitivității IMM-urilor românești.
Digitalizarea va deveni, astfel, unul dintre factorii fundamentali ai reluării creșterii economice a țărilor europene. Un raport recent al Uniunii europene susține că, până în 2030, tehnologiile digitale vor contribui cu peste 2,2 miliarde euro la creșterea economiei UE. Industria informațiilor și comunicațiilor reprezintă acum 8% din Produsul Intern Brut al UE, în timp ce întreaga economie digitală este estimată la circa 22% din PIB-ul global, conform Accenture.
În contextul actualei crize economice, digitalizarea se impune ca soluția prioritară pentru relansarea economică. Dezvoltarea economiei digitale implică crearea unui mediu de business favorabil, un regim fiscal stimulator pentru inovație și cercetare, programe de dezvoltare a competențelor digitale, de reskilling și upskilling pentru forța de muncă actuală.
Așa cum arată recentul studiu “Digital Disruption: Risks and opportunities in the shift to online”, The Economist Intelligence Unit, factorii care vor conduce transformarea digitală vor include: o foaie de parcurs clară și stabilă, suport guvernamental pentru securitatea cibernetică, reglementări pentru investiții și comerț online, suport pentru dezvoltarea de incubatoare și centre de R&D în parteneriat public-privat, asigurarea de conectivitate stabilă și rapidă la internet.
În condițiile suprasolicitării infrastructurilor telecom în anul pandemiei, a devenit evidentă necesitatea ca operatorii de telecomunicații să investească masiv în consolidarea și modernizarea actualelor infrastructuri. Studiul EIU evidențiază că numai o rețea integrată de tip 5G poate oferi lățimea de bandă și viteza de transmisie de date necesară pentru a sprijini o societate puternic digitalizată.
Deși pandemia a condus la amânarea multor licitații nationale, circa 47% dintre cele 60 de piețe monitorizate de studiul EIU sunt gata de lansarea rețelelor 5G până la finalul acestui an. Celelalte țări vor încerca să recupereze timpul pierdut, prin lansarea licitațiilor în cursul anului 2021. Între acestea se numără și România, ANCOM anuntând licitația pentru spectrul radio necesar operatorilor de telefonie mobilă pentru lansarea pe scară largă a rețelei 5G în cursul trimestrului doi din 2021.
Considerăm că autoritățile române trebuie să stabileasca cât mai curând condițiile de acordare a drepturilor de utilizare a frecvențelor, plecând de la principiile neutralității tehnologice și ale asigurării standardelor de securitate pentru a fi în pas cu procesul de transformare digitală din Uniunea Europeană.