Guvernul din Ungaria se ceartă cu George Clooney pentru Viktor Orban

Guvernul din Ungaria se ceartă cu George Clooney pentru Viktor Orban

„Mi-ar fi ruşine dacă nu aş vorbi în mod public împotriva tipului de autoritarism practicat de regimul Orban”, a declarat starul american. Cuvinte „prostești”, a reacționat MAE ungar.

Guvernul de la Budapesta a reacţionat după ce actorul american George Clooney l-a descris pe prim-ministrul Viktor Orban drept un exemplu al furiei şi al urii din lumea întreagă, care ar putea alimenta un viitor distopic.

Exprimându-se despre cel mai recent film al său, „Midnight Sky”, în care joacă rolul unui om de ştiinţă ce trăieşte într-o lume post-apocaliptică, George Clooney a declarat, pentru revista GQ: „Nu ne aflam la mijlocul unei pandemii atunci când se întâmplă evenimentele din film, dar există totuşi toate celelalte elemente, acele elemente care vorbesc despre cât de multă ură şi furie resimţim cu toţii în acest moment al istoriei noastre, în întreaga lume - uitaţi-vă la Bolsonaro din Brazilia sau la Orban din Ungaria”, scrie Agerpres.

„Priviţi în jur. Există multă furie şi ură. Noul meu film are o acţiune plasată în 2049. Aşa ar putea foarte bine să arate realitatea noastră dacă acestui tip de ură i se permite să supureze”, a adăugat George Clooney.

Premierul Viktor Orban, aflat la putere de peste un deceniu în Ungaria, a construit un regim autointitulat iliberal, bazat pe un stat centralizat, o elită de afaceri loială şi o ideologie guvernamentală naţionalistă.

Criticat de mulţi ani de colegii săi din Uniunea Europeană pentru erodarea statului de drept şi a libertăţilor civile din Ungaria, șeful guvernului de la Budapesta, împreună cu aliații săi din Polonia,  luptă împotriva noilor regulamente europene de consolidare a standardelor democratice, afirmă Reuters.

Polonia și Ungaria denunță condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept și acuză Bruxelles de „dublă măsură”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Budapesta, Ors Farkas, a fost invitat la televiziuea de stat din Ungaria pentru a comenta declarațiile făcute de George Clooney.

Oficialul maghiar a spus că actorul american a preluat mesajul pro-imigraţie al miliardarului american de origine ungară George Soros, promotor al societăţilor deschise şi adversar de lungă durată al lui Viktor Orban.