În vâltoarea acestor vremuri tulburi, există riscul ca unul dintre cele mai sinistre evenimente din istorie să fie uitat: pe 18 noiembrie 2020 se împlinesc o sută de ani de la prima legalizare a avortului.

Cercetătorii estimează că legalizarea avortului a dus la circa un miliard de întreruperi de sarcină în lumea întreagă, în ultimul secol, numind acest masacru „cel mai mare genocid din istorie”.

Pe 18 noiembrie 1920, Uniunea Sovietică a anunțat legalizarea avortului. Potrivit explicației oficiale a regimului, măsura avea ca scop reducerea numărului de femei care aveau probleme de sănătate în urma avorturilor ilegale sau improvizate.

Comuniștii asasini

Comuniștii au fost primii care au legalizat uciderea copiilor înainte de naștere.

În schimb, cu câteva luni mai înainte, în iulie 1920, Franța adoptase o lege care interzicea vânzarea sau promovarea de contraceptive.

Comuniștii ruși au luat-o cu cel puțin un deceniu înaintea tuturor celorlalți: următoarea țară care a legalizat avortul a fost Mexicul, în 1931.

În 1956, în New England Journal of Medecine (NEJM), dr. Mark Field prezintă istoria legalizării avortului în Rusia până la data publicării articolului.

Decretul sovietic care a legalizat avortul de către URSS menționa că noua lege elimină avorturile „clandestine”, în care „până la 50% dintre aceste femei se infectează în cursul operației și până la 4% dintre ele mor”.

Două săptămâni odihnă

În consecință, decretul din 1920 autoriza avorturile care se făceau gratuit, cu condiția să fie practicate de un medic.

Între alte condiții, femeia trebuia să stea în pat trei zile după operație, apoi să se odihnească alte două săptămâni.

NEJM, citat de LifeSiteNews, relatează că medicii trebuiau să „descurajeze o femeie să avorteze dacă nu există nici un motiv social, economic, medical etc.”

În paralel, „exista o difuzare a informațiilor despre contracepție și contraceptive”.

La Moscova, în 1922, au fost 7.969 avorturi și 35.320 de nașteri, adică 22,56%.

Un avort, trei nașteri

În 1925, numărul avorturilor crescuse la 18.071, iar nașterile ajunseseră la 57.537, astfel că procentul era de 31,41%.

Articolul citat notează că în 1926 numărul avorturilor ajunsese la 31.986, însă nu există cifre pentru nașteri.

Către sfârșitul anilor 1920, condițiile de viață deveniseră mai dificile, „locuințele urbane erau foarte puține, și cel mai adesea familiile trebuiau să se mulțumească cu o singură cameră și baie și bucătărie la comun cu alte familii din același apartament”.

Schimbările sociale au fost rezultatul regimului socialist, care „sub conducerea lui Stalin, a demarat un program masiv de industrializare și colectivizare a agriculturii”.

Fericirea de a trăi în URSS

Combinat cu faptul că „tot mai multe femei erau atrase în câmpul muncii”, dr. Field afirmă că „este destul de corect să presupunem că rata avorturilor a crescut semnificativ față de cifrele anilor 1920”.

Totuși, creșterea numărului de avorturi a dus „tot mai mult la instabilitate familială”, ceea ce înseamnă că copiii crescuți în astfel de familii „deveneau cu greu muncitorii stabili, harnici și conștiincioși pentru o societate industrială”.

De aceea, au fost propuse noi legi în 1936, care au restricționat condițiile de avort.

Răspunsul opiniei publice la legile propuse oferă o imagine a realităților vieții în URSS. Printre numeroasele obiecții la eventuale restricții de avort erau unele precum „dorim să fim cu toate muncitoare” sau „penuriile din domeniul creșelor, grădinițelor, cantinelor, locuințelor” fac din avort o necesitate.

Un așa-zis „cercetător” a comentat că „tribul casnicelor este pe cale de dispariție și trebuie să dispară”.

Femeie, mamă, cetățeancă

Totuși, sub Stalin, în 1936, avorturile au fost din nou interzise în bună măsură. Într-un document însoțitor al textului legii, se scrie: „Nicăieri… femeia, ca mamă și cetățeancă, având marea responsabilitate de a naște și a crește cetățeni, nu se bucură de respect și de protecție decât în URSS”.