Un român a pus pe jar autoritățile din Austria. A reușit o evadare spectaculoasă și e de negăsit

Un român a pus pe jar autoritățile din Austria. A reușit o evadare spectaculoasă și e de negăsit Sursa foto: ADRIAN PICLISAN / MEDIAFAX FOTO

În timp ce se afla la spital, pentru a primi îngrijiri, un bărbat din România a fentat vigilența celor care ar fi trebuit să-l păzească.

Un român în vârstă de 27 de ani a reușit să pună pe jar autoritățile din Austria. Bărbatul era condamnat pentru infracțiuni comise pe teritoriul Germaniei și era închis la un penitenciar din orașul austriac St. Polten. Din cauza unor probleme de sănătate, românul a fost transportat la spital și la scurt timp după ce a ajuns acolo și a primit tratament din partea medicilor a reușit să scape de sub supravegherea gardienilor care îl supravegheau, profitând de neatenția acestora.

El a evadat din spital și s-a urcat într-o mașină care îl aștepta la intrare, conform informațiilor oferite de jurnaliștii din Austria. Asupra deținutului s-au tras mai multe focuri de armă, pentru că nu a răspuns la somațiile oamenilor legii. Însă, mașina a demarat în trombă și nu a mai putut fi oprită.

Au abandonat mașina folosită la evadare, au dispărut cu două taxiuri și au fost prinși de poliție 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea a fost părăsită la ieșirea din orașul St. Polten, iar românul, împreună cu cei trei complici la evadare - doi compatrioți și un cetățean cu naționalitate croată -, au dispărut din zonă după ce s-au urcat în două taxiuri.

Cele două mașini au fost reperate de poliția austriacă, după ce un cetățean a alertat autoritățile. Cei trei complici au fost reținuți de autorități, dar deținutul evadat nu era alături de ei și încă nu a fost reperat.

Se bănuiește că el încearcă să părăsească teritoriul Austriei. Walter Schwarzenecker, purtătorul de cuvânt al poliției, a anunțat că cei trei complici au refuzat să coopereze cu anchetatorii și nu au vrut să ofere nicio informație legată de această evadare.

Coronavirus. Român evadat în timpul revoltelor din închisorile italiene

Ce maximă securitate. Evadare ca în filme pusă la cale de un român. Foto

Un român a cerut iertare pușcăriei nemțești din care a evadat | Memoria EVZ