Ungaria și statul de drept. Viktor Orban aseamănă UE cu fosta URSS

Ungaria și statul de drept. Viktor Orban aseamănă UE cu fosta URSS

Condiționarea accesului la fonduri europene de respectare statului de drept ar însemna un „şantaj pe o bază ideologică fără criterii obiective”, este de părere șeful executivului de la Budapesta.

Premierul ungar Viktor Orban a declarat, vineri, că Ungaria nu poate accepta o legătură între accesul la fondurile europene şi respectarea criteriilor privind statul de drept, potrivit Reuters.

Aceasta, a spus Orban, ar însemna că Uniunea Europeană funcţionează la fel ca fosta Uniune Sovietică.

Viktor Orban a spus că a discutat, joi, cu cancelarul german Angela Merkel pe acest subiect. „A trebuit să îi spun că dacă această reglementare elaborată de Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE urmează să fie acceptată - este nevoie de o majoritate de două treimi aşa că nu o putem bloca - atunci înseamnă că am transformat UE în Uniunea Sovietică”, a declarat Orban la postul public de radio, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful executivului maghiar a adăugat că respectivele criterii ar însemna un „şantaj pe o bază ideologică fără criterii obiective”.

„Nu este ceea ce am dorit ... nu am creat Uniunea Europeană pentru a avea o a doua URSS”, a adăugat premierul Ungariei.

De partea sa, premierul polonez Mateusz Morawiecki, principalul aliat al lui Viktor Orban în acest dosar, a trimis o scrisoare instituţiilor Uniunii Europene în care ameninţă să respingă bugetul multianual al UE (2021-2027) dacă accesul la fondurile europene este condiţionat de respectarea statului de drept.

La 5 noiembrie, Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la un acord privind un „regim general de condiţionalitate” prin care fondurile din bugetul multianual al UE şi cele din planul de redresare „Next Generation”' vor putea fi suspendate în cazul unui stat membru atunci când Comisia Europeană consideră că acesta nu respectă independenţa justiţiei sau libertatea presei şi decizia este validată prin majoritate calificată în Consiliul UE.